“Cătălin Mitu doarme diminețile și dansează nopțile, până la răsărit -cu tequila-. Ați văzut vreodată așa ceva? Un astfel de răsărit? Deasupra de tot e gălbui transparent, apoi, mai jos o mare de portocaliu deschis și la linia orizontului e roșu aprins. Apoi culorile se amestecă într-un tot unitar. Un fenomen ce te umple de fericire și face ca toate inhibițiile să dispară, de-îți vine să-l sorbi… din priviri.
Câteodată, el, Mitu pe numele de familie, face pe revoluționarul și eliberează Cuba, în repetate rânduri, sau când nu e are chef s-o facă pe eroul, își strânge o colecție impresionantă de șurubelnițe de toate mărimile. Face sex pe plajă (niciodată protejat!), deși stă într-un oraș de munte. Mary nu-i place, că-i prea însângerată. După aceste acțiuni consumatoare de energie și neuroni, bea mereu o bere. O merită.
Cătă Fătă, cum îl alintă prietenii, mai are 25 de ani până la 50, vârstă la care vrea să moară. Putem deci spune, cu precizie, că se află la jumătatea vieții. Și asta nu-l deranjează deloc.
Se auto-intitulează lichea – nu are un venit și cheltuie banii alor lui. Nici asta nu-l deranjează. Până la urmă și să să cheltui banii părinților e o muncă. Chiar mai grea și mai obositoare ca altele (n.a. funcționar public).
E cinic și cinismul lui nu se oprește la a-i face pe alții să se simtă inconfortabili în preajma lui, aruncându-le fapte și gânduri condamnabile în făță, ca pe spermă, ci cel mai mult e cinic asupra lui. Ceea ce e un paradox. Paradoxurile îl minunează. Trăiește prin ele. Se bagă în relații paradoxale, vrea să fută toate femeile care îi provoacă repulsie, nu îi place să vomite și totuși o face în fiecare dimineață, se duce la fete abțiguite în cluburi, le strigă, că de dac-ar șopti alea n-ar auzi nimic, la ureche că sunt curve și apoi le sărută pasional, se plânge că nu e în formă, dar kaizer-ului prăjit nu-i poate rezista, se crede manierat, elegant și rafinat, dar sparge semințe pe stadion, pe care le scuipă pe tricourile galben-negre ale celor din sectorul E, rândul 15, scaunul numărul 9, când merge la meciurile echipei favorite. Nu vrea să conviețuiască cu nimeni, dar nu poate trăi singur. Înțelegeți ce vreau să spun.
Se îndrăgostește de fete pe care le vede o singură dată într-un restaurant fast-food. Apoi suferă după ele. Trei minute, pe ceas. Trece peste doar până intră în următorul fast-food.
O zi perfectă pentru el ar fi dacă s-ar trezi la șapte și ar ieși la o alergare lejeră. Dar la fel de perfect e și dacă se trezește la doișpe jumate. Apoi ar face exerciții de stretching. Dar la fel de bine e și dacă deschide laptop-ul și-și verifică adresa de mail și ultimul comoc-strip de la Cyanide & Happiness. Mai departe ar mânca ceva sănătos, preferabil cu pastă ungurească de ardei iuți. Dar poate mânca și-o porție de cartofi prăjiți într-un galon de ulei, două ouă ochiuri și 3 bucăți mari de bacon, neapărat cu pastă ungurească de ardei iuți. După masă ar lua o carte în mână și-ar citi. Asta nu e opțională și n-are voie să găsească o alternativă. Pe seară ar ieși în oraș, de unde sunt mari șansele să se întoarcă cu un taximetrist care trebuie să intuiască unde stă ultimul său client, deoarece din gura lui ies doar grupuri de litere nearticulate. Sau poate să stea acasă. În ambele cazuri pentru o perioadă între douăzeci de minute și o oră va fi nemulțumit. Dacă e în oraș și cascadele de whiskey-cola îi lubrifiază esofagul, se va gândi că ar fi fost mai bine să stea acasă, să-și fi închiriat un film. Dacă e acasă regretă că nu a ieșit în oraș și acum, singur, n-are ce face, și-l năpădesc gândurile, iar gândurile lui duc mereu spre sinucidere, într-o formă, sau alta. Fiind un laș, preferă să nu gândească de loc. În schimb consideră mai important și mai sănătos să danseaze pe muzică proastă, mixată de un DJ fumat, care lucreză ziua ca ospătar, în brațele unei fete pe care nu știe cum o cheamă și nici nu-l interesează, ca să fie franc. Ciclul își atinge punctul final pe stradă, sau acasă, vomitând bilă. Apoi doarme. De dimineață ciclul zilei perfecte reîncepe. Cu un Ibuprofen 400 (PATRU SUTE!!! Ceva mai pțin de atât n-ar funcționa.) și continuă cu variantele de mai sus, alternative sau nu.
Metoclopramidul și Ibuprofenul, nu neapărat în ordinea asta, îi sunt printre cei mai buni prieteni. Și furazolidonul îi e apropiat, dar face parte din altă categorie de cunoscuți.
Cătă nu-și sincronizează niciodată trăirile cu cele ale oamenilor din jurul lui. Când cei de pe lângă el sunt bine-dispuși, el e ciufut. Când el e fericit, ceilalți vor să se sinucidă. Zău! E ceva de speriat.
Întârzie mereu la întâlniri.
Cătălin Mitu se oglindește acum într-un colț al laptop-ului. (V-ați prins, nu?) Și se gândește să se sinucidă. Sau mai bine încheie aici șirul gândirii și iese iar în oraș să vadă răsăritul tequila și să sărute curve, dansând slow pe Eagles, când ea îi zice “Goodbye”, sau ca o marionetă în mâinile unui maestru păpușar, care numai maestru nu e, având ochii injectați, pe Cypress Hill. Muzica depinde de clubul în care ajunge și nu contează. Și în seara asta scapă de suicid.”
