Lume, alta, tot aia

O zi friguroasă de sfârșitul lui noiembrie. Totul este normal, este natural, este ca și până acum. Ursul mufează o țigară mentolată pe o bancă într-un parc, cu privirea pierdută în zare și cu gândul departe.

-Coae! se aude o voce veselă de lângă el. Imediat după se aude un zdrăngănit metalic, din acela cum doar o ușă imensă, ruginită poate produce. Ursul nu observase până acum ușa. Acum însă i se părea firesc ca acea poartă să se afle în mijlocul parcului și să strălucească nenatural.

-Ce faci Bob? se trezește mamiferul omnivor zicând, deși este prima oară când îl întâlnește pe piticul verde și gârbov. Din nou, i se pare firesc să-l cunoască pe Bob. Cine nu-l știe pe Bob!?

-Cam toată lumea mă știe, răspunde piticul și desigur, în mintea ursului e normal ca Bob să-i cunoască gândurile cele mai intime.

Ușa metalică izbucnește în văpăi florale. Un filodendron înflorește în mijlocul peisajului. Ce feerică poate fi toată imaginea asta! După un moment de introspecție, ursul zice pe un ton ce denotă siguranța:

-Mă duc să vorbesc cu Ziditorul. Mă retrag din planurile sale!

-Serios?! De ce? i se răspunde cu mirare reținută.

-Nu mai pot, nu mai vreau, nu-mi mai doresc toate trendurile astea descentrate. Nu-mi mai permit să-mi pierd timpul cu planurile lui sățioase. Zațuri și atât! Nici măcar nu-mi mai place!

-Cum crezi, concluzionează Robert.

Ajuns sus, la etajul 4, aproape de Ziditor:

-Salut.

-Salut, îl întâmpină și salamandra bărboasă.

-Am venit să vorbim.

-Spune, te rog.

Privindu-l pe ziditor, ursul își pierde din hotărâre:

-Hm… ce zici de alegeri, hî!?

-Mda… cam nașpa cu alesul aista al răului cel mai mic.

-Așa zic și eu, răspunde ursul, văzându-se clar că se simte incomod.

-Mai era ceva ce voiai să discutăm? rostește șopârla maronie, nebărbierită.

-Nu. (pauză) Nu, atât.  O după-amiază plăcută! grăiește mamiferul, dezamăgit de sine și de incapacitatea sa de a se impune în fața ziditorului.

-Auzi! Ia valsul ăsta, apoi du-te printre nămeți, cu o sticlă de scotch și gândește-te de ce bat clopotele. Am ordinele mele și va trebui să vorbesc cu fină-ta, termină salamandra, confirmându-mi majoritatea îngrijorărilor.