Prima mare dezamăgire pe care am trăit-o, a fost să aflu că iepurașul, care aduce ouă și cadouri, de Paște, nu există.
A doua dezamăgire mare: nu există Moș Nicolae. Cumva, părinții mei, folosindu-se și de dorința mea de a crede în supranatural, m-au convins totuși că Moș Crăciun există. Ceea ce mă duce la a treia dezmăgire, un an, doi mai târziu:
Nu există Moș Crăciun.
A patra situație, nu mi-a creat dezamăgirea direct, ci, decepția a survenit faptului că nu mi-am dat seama mai repede că: Dumnezeu nu există. Clerul se folosise de dorința mea de a crede în supranatural.
A cincea deziluzie trăită: dragostea nu există. Mă refer, aici, la dragostea aia, cu D mare, cea despre care toți poeții romantici și mai puțin romantici, scriu; cea despre care se fac comedii romantice, drame și filme de dragoste (cu D mare).
De atunci, nu mai cred în supranatural.
{ 6 comments… read them below or add one }
si de ce te mai uiti atat la filme SF?
SF = science fiction.
Supranatural care are explicatie, nu mai e supranatural. Este natural (sau artificial in cazul elementelor cyber-punk).
geek…
-_-
dezamagirile astea le-am trait si eu, de primele 3 sunt sigur, dar de ultimele 2…….
ursule ceva exista in lumea asta, laboratorul asta de experiente pt fiinte extraterestre, gaura din iad, tara de cacat, spune-i cum vrei, dar ceva exista care tine hamurile si iti da peste bot cand o arzi aiurea si DA suntem toti la fel atunci cand tragem linie si ajungem la
-2 m sub pamant, chiar daca ala si=o tras-o cu nu stiu ce pizdoasa, dar cine stie cate pule au intrat unde a pus el gura sau cate pule a supt aia sa isi ia acel “q7″. poate ca imi place sa cred ca exista ceva si anumite evenimente sa le tratez ” El a dat, El a luat” sau poate chiar exista. Daca El nu exista si am crezut in El nu am pierdut nimic, dar daca El exista si nu am crezut am pierdut totul.
Eu nu sunt de acord cu Blaise Pascal pe aceasta tema. Mai ales cu prima afirmatie din cugetarea lui.
Daca El nu exista, dar eu cred in manifestatia Lui, atunci pierd multe. Deoarece deciziile pe care le voi lua si actiunile in care ma voi angaja, nu vor mai fi, neaparat, in interesul meu, ci in interesul Lui. Sau in interesul meu, prin El. Astfel, o buna parte din liberul meu arbitru se duce pe pula. Si se duce pe pula, tocmai prin faptul ca am liber arbitru.
Desigur, tu alegi ce vrei sa faci cu liberul arbitru. Daca tu consideri ca e mai bine sa-ti ingradesti libertatea nemarginita, ducand o viata spirituala, tu vei fi cel care va resimtii neajunsurile vietii de sihastru.
Chestia cu “fiecare avem o cruce pe care trebuie s-o ducem”, e doar o scuza pentru lenea, neincrederea in fortele proprii, afundatul in mizerie, pe care le simtitm atunci cand ne este greu sa trecem de anumite obstacole.
M-ai crede daca ti-as zice ca eu nu ma las de fumat, pentru ca simt ca Dumnezeu doreste ca eu sa fumez in continuare? Unii m-ar crede, majoritatea nu. Dar conteaza, doar, ca as cauta scuze pentru inabilitatea mea de a depasi un viciu, cu baze bio-psiho-sociale, in supranatural. Cam asa e cu toate lucrurile sfinte.
Eu in schimb, refuz sa ma complac in “ce-am de pierdut daca cred in El” (am explicat la inceput de ce), deoarece nu consider ca acum, in zilele noastre, mai este nevoie de mistic pentru a aduce ordine in plan social. Intr-adevar religiile au fost trebuincioase la inceputul omenirii, tocmai din considerentul social, dar acum, sunt de parere ca am ajuns (noi, oamenii, ca si entitate sociala) la un nivel de intelegere destul de mare, pentru a ne lepada de (dumne)zei. Acum avem legi, statuturi, cutume sociale, care fac din religie un anacronism.
Desigur, adaug la tot un: “parerea mea!“. Nu as vrea ca cineva sa creada ca nu le respect credintele religioase. Doar tre’ sa fim politically correct. Ce prostie si asta cu p.c. ^_^