După cum știm, majoritate dintre noi, sistemul “2%” permite contribuabililor să directioneze 2% din impozitul lor pe venit către o organizație neguvernamentală. Este un sistem prin care cetățenii au posibilitatea să decidă ce se întâmplă cu impozitele lor. Este dreptul, nostru, al contribuabililor, să alegem unde se duc cei 2%. Este, de ce nu, și obligația noastră de a direcționa acest 2% din impozit, către ceva în care credem.

Redirecționează către cei de la WWF, 2% din impozitul pe venitul anual datorat statului și ajută-i să salveze ursul carpatin!

Declarația 230 poate fi descărcată de aici. Această declarație este valabilă doar dacă în 2009 ai realizat venituri numai din salarii. Altfel trebuie completată o altă declarație pe care o puteți descărca de pe site-ul oficial WWF, secțiunea 2 % pentru ursul carpatin.

Stiati ca?

Imperecherea are loc in perioada aprilie-iunie iar perioada de gestatie este de 7-8 luni, ursoaica nascand prin ianuarie-februarie 1-3 pui, in cazuri exceptionale chiar 5 ursuleti. Puii stau langa ursoaica in jur de 1,5-2 ani.

Desi ursul este catalogat drept un carnivor de talie mare, el este omnivor, consumand, mai ales in tinerete, in principal hrana de origine vegetala (ghinda, jir, mure, afine, radacini etc.). Ursul se hraneste si cu miere de albine, larve de furnici, rame, pesti, pasari, chiar si porci, dar si cu cadavre de animale neintrate in putrefactie (cai, vaci etc.). La altitudini mai ridicate, tinde sa consume carne in cantitati mai mari.

Toamna tarziu sau iarna, in functie de temperatura atmosferica si disponibilitatea hranei, se retrage in barlog pentru asa numitul somn de iarna, timp in care nu se hraneste, ci traieste din propriile rezerve de grasime acumulate toamna. Somnul de iarna nu trebuie confundat cu hibernarea. Ursul nu hiberneaza.

Ursul are o activitate mai mult nocturna, din cauza perturbarii si presiunilor umane. Unde prezenta omului este redusa, activitatea poate fi si diurna

Ursul este un animal fricos si nu ataca omul decat in momentul in care se simte intr-un fel amenintat. Daca vede un om, il aude sau miroase de departe, ursul se retrage. Pentru a evita intalniri periculoase cu un urs in drumetiile noastre montane este indicat sa producem un pic de zgomot.

Preluat de pe wwfdoilasuta.ro

Ce ai face dacă ți s-ar spune că trebuie să-ți părăsești propria casă pentru că urmează să fie demolată?

Pierderea sau fragmentarea habitatelor mai multor specii de animale are la baza, de cele mai multe ori, proiecte de dezvoltare a infrastucturii care nu tin cont de impactul negativ asupra mediului. Proiecte de autostrazi fara pasaje de trecere pentru animale, drumuri si partii de ski in zonele de protectie integrala din ariile naturale protejate, extinderea oraselor si a statiunilor turistice fara calcularea costurilor pe care acestea le presupun atunci cand vine vorba de pierderea biodiversitatii, toate acestea reprezinta amenintari cotidiene pentru “casa” ursului carpatin.

Ursul Orășean vă propune să dați curs acestui proiect WWF și poate nu vom mai vedea urși gunoieri prin orașe.

MOW! ^_^

Cea mai patetică jalnică (lame) explicație prin care vă pot expune cum m-am simțit în ultimele zile este că am fost High on Life. Și cred că așa și este. Nu mi s-a întâmplat nimic grandios, nimic ieșit din comun și totuși trec printr-o perioadă glorioasă.

Acum trei zile, tot ce-am făcut, a fost să mă uit la That 70s Show, cu doza de bere în mână. Alaltăieri am continuat cu vizionarea sitcom-ului și bere în oraș, în compania plăcută a prietenilor (glume, ironii și sarcasm). Ieri: 70s Show, apoi bere la alți prieteni acasă, cu glume și ironii.

Deci, sincer, nimic special și totuși totul pare mult mai bine, mult mai… grozav. (Nu mă interesează dacă-mi permiteți, sau nu, această greșeală.)

Așa… ziua de ieri s-a terminat cu prima repriză a meciului Real Madrid – Sevilla (0 – 1) și ziua de azi a început cu victoria Realului cu 3 la 2 pe Santiago Bernabeu, după un meci absolut fantastic, care a adus echipa de suflet, a ursului,  pe primul loc în Primera, pentru prima oară după etapa a unsprezecea. La sfârșitul meciului, pe la ora unu, tremuram. A fost cel mai intens meci din ultimii câțiva ani și l-am trăit ca atare. După 10 minute încă tremuram. După 15 minute… nu mai tremuram. Trebuie să recunoașteți că am tremurat un pic.

Trecând de la starea mea de bine, la alte lucruri: Alex Ș m-a ajutat cu înfrumusețarea  blogului și cu dinamizarea/animarea lui. Ochii-n dreapta sus și degetul pe tasta F5.

Mow! ^_^

Și m-am pus pe povestit, în engleză, că așa a zis inițiatorul:

Captain’s (b)log. Stardate 7112009 point 0324piem.

Me, captain Bear E. Prick-ard and the boald crew of the USS (ursul’s star ship) EnterPies embarked on a journey to the unknown, full of possible peril and dysintery. Our path leads to the center of the Chinezian Empire, in an effort to reclaim the lost constelation of Fohmer Domainz Nam. We know not what to expect when we get there.

Captain’s log supplemental: First officer Will-I-Am Biker said that only gays keep star (b)logs. I said he can kiss my furry ass and threw him in the brig.

Captain’s (b)log. Stardate 7112009 point 0335piem.

The crew of EnterPies just took a shore leave at the intergalactic McDrone-alds. I got myself 20 hamburgers, for about 7,99 currency. Ciordi(t) LaForj got himself a free Happy-meal. I can’t understand why. I do think however that he might have stolen it.

Captain’s (b)log. Stardate… ahhh… what the hell, it’s only been 10 minutes since the last entry.

We are back on-board the EnterPies.

Captain’s (b)log. 7 minutes later.

I’m on the royal chair. Those hamburgers went right through me.

Captain’s (b)log supplemental: Counselor Diana Groins told me that my log is not Twitter and I shouldn’t be logging everything I do. She does have a point.

Captain’s (b)log: I’ve found this really funny picture on 4444chan. Have a look. You’ll LOL!

Captain’s (b)log: The crew has restricted my acces to the main computer, aand thus to the blog to one entry ’till we get to the chinezians. I call this mutany. They call it peace and quiet.

Captain’s (b)log: We got lost. Searched Google Univers BETA for directions.

Captain’s log. Stardate 07112009 point 0356. (Man, time flies by quick when you’re in hyper-pace)

We are in the center of the Empire and we asked to see their leaders. The ones who took the Fohmer Domainz Nam Quadrant by force from the Bear. We await for an answer.

Captain’s log. Star… F**k, they took my watch, too!

A landing party formed of First Officer Biker, Commander Tatar, Lieutenant Borf and myself landed on the homeworld of the Chinezians, BeyJinJin’Jing. It did not go well… We got our asses kicked like there was no tommorow by a bunch of cooks. Lieutenant Borf, even barfed.
Meanwhile, the planetary defense of BeyJinJin’Jing hit the Ursu’s Space Ship with an EMMP (electro-magnetic-magnific-pulse), that erased all the data from our main computer, an Acer Laptop, and from my I-Pod 100Terra. It will take me forever to get all that pirated music back.

Now we are drifting in space aimlesly.
Man… I wish I had that Handy Backup…

Eu zic că ar fi trebuit să câștig. -_-

Nevoile primare sunt la bază, culminând cu nevoi mai puțin arzătoare. Eu spun că are dreptate, dar la mine e altfel. Vă prezint piramida nevoilor ursului. (Am dorit, la început, să scriu Bear Necessities, dar deja e luat. Futu-i pe ăia de la Disney!)

De ce-am făcut introducerea asta cu Maslow și Bear Needs (Suck on a lemon Walt!)? Pentru că am primit un nou mesaj privat (PM) pe un oarecare site, care mi-a zgâlțâit (plăcut) piramida din temelie:

m-ai fascinat …..pe bune …mi-a plăcut felul in care te-ai descris. Și mi se pare că ai putea fi un scriitor de excepție.

Mow… (roșind, dar umflându-se-n… blană)

Bănuiesc că al tău tătic nu deține o editură interesată să publice ursulisme, nu?

Mă gândeam eu…

Prima poza e GFDL de pe Wikipedia, a doua e producție proprie, iar aia cu ursul aparține lui (c) Thomas Geissmann. Mai multe lucrări de ale lui găsiți pe aici.

CityBear.ro e sus. Gata cu theCityBear.com. Asta nu pentru că țineam eu morțiș să am domeniu .ro, ci pentru că niște chinezi m-au jefuit de tCB.com. Acum te trimite pe wed in Beijing și 8d.cn. Gălbejiții naibii! Broscarii!

(Stai, nu. Ăștia-s italienii, nu chinezii. Cerem scuze lui Georgio Napolitano și poporului său de macaronari, din partea Partidului Urșilor din Orașe! – PUO)

Să-l țineți sănătoși frații mei din mame de 1.35 m.!

Acum blog-ul e hostat pe Bluehost și merge mai bine ca niciodată. Ieri, după ce s-a apucat admin-ul nostru cel de toate zilele și câteodată și nopțile, de lucru, într-o oră, WordPressul, tema, postările și comentariile se lăfăiau pe noul domeniu.

Nu voi mai încerca să-mi hostez ceva pe IPVhost în viața mea! Blue are și upgrade automat și gratuit de WordPress în maxim 24 de ore de la lansarea unei versiuni noi, are spațiu de stocare nelimitat și dacă vreți să știți și mai multe puteți vedea acilea.

Un alt plus al acestei schimbări este că acum este mult mai ușor pentru voi să scrieți URL-ul în browser: the a fost eliminat complet, iar .com s-a transformat în .ro. Deci adresa este cu 4 litere mai scurtă. Sunteți bine-veniți!

Mă opresc că o iau razna. Nici nu știu cum îmi țin minte parolele la toate conturile. Bine că userii sunt cam aceeași.

Oricum, revenind la ale mele, vă spuneam că mi-am făcut cont de Facebook. Am completat eu pe acolo cu dibăcie datele cerute și apoi mi-am făcut și fan-page pentru City Bear. Am găsit eu 3 oameni cunoscuți care au deja pagină de față și le-am dat invită. Apoi mi-am văzut de viață (Life, nu No-Life).

Toate bune și frumoase până când de la muncă, ca un copil care a primit o nouă jucărie m-am decis să-mi verific contul, de pe telefon. Aveam o invitație nouă. Numele nu-mi era cunoscut, poza nici atât, m-am decis totuși să dau acceptă, neavând timp pentru alte investigații. Desigur, găsisem deja în memorie experiența avută cu hi5, la care am renunțat deoarece primeam câte 200 de invitații, mesaje personale și Spam-uri pe zi. Nu doresc ca același lucru să se întâmple și aici.

Ajuns acasă, mail nou, de la Facebook, care zicea așa:

S ţi-a trimis un mesaj.

Eu, în gând:

Mail din ăla cu X ți-a dat add.

Spre surprinderea mea, nu era template.

(fără subiect)

salut!

te intrebi probabil de ce te-am adaugat in lista. adevarul e ca nici mie nu mi-e foarte clar. tot ce stiu e ca, fara niciun motiv aparent, ai aparut la oamenii pe care mi-i sugereaza facebook sa mi-i fac prieteni. nu stiu cum (in general se intampla doar in cazul in care ai multi prieteni in comun cu cel sugerat). apoi mi-am adus aminte ca demult, acum cativa ani cred, citeam un blog al unui baiat valentin. weblog era portalul si imi placea ce citeam pe blogul lui. oare tu erai autorul?

noaptebuna!

semnătura

În mod normal a sosit și reply-ul meu:

Salut S,

Mai, nu stiu ce sa-ti zic. Am avut (mai am) intr-adevar un blog pe Weblog. Acum te las pe tine sa vezi daca eu eram acel Valentin sau nu.

Link către vechiul blog.

Daca sunt “acela” m-ar bucura tare. Adica, dupa atatia ani sa-si aminteasca cineva numele meu dupa doar cateva postari pe platforma Weblog.

Daca nu sunt… banuiesc ca va trebui sa trec peste o deziluzie, sa zicem, minora.

Astept desigur un raspuns, deoarece dorinta de apreciere este una dintre nevoile primare ale omului. Sau ursului… mai nou.

Chiar daca sunt, chiar daca nu, sa stii ca mi-ai facut ziua (noaptea) ceva mai buna.

Noapte buna si tie.

Nu vreau să mint, așa că voi recunoaște că am așteptat reply-ul lui cu interes sporit. Și el a venit:

hehehe,

e exact blogul despre care vorbeam

nebanuite sunt caile internetului, dar uite ca de data asta nu au dat gres.

ma bucur sa te intalnesc (virtual).

zi frumoasa!

A fost foarte fain. Un sentiment de împlinire (parcă) m-a cuprins. Să-și aducă cineva aminte după trei, patru ani de inactivitate, de pe un blog obscur, de pe vremea când bloguiala nu era la modă, e foarte tare.

E a doua oară când mi se întâmplă asta, prima oară, o tipă m-a abordat pe mess, acum ceva vreme:

Ea: Auzi?

Eu: Da?

Ea: Tu stii cine esti?

Eu: Imi place sa cred ca da.

Ea: Da’stii cine esti?

Eu: Mmmm…

Ea: Te citeam pe 360 si credeam ca esti cel mai tare tip din lume!

Eu: Aha. Si ce s-a intamplat de nu mai sunt?

Ea: Mi-a mai crescut self-esteem-ul de atunci. Acum eu sunt cel mai tare tip din lume.

Eu: Deci, “tu” esti cel mai tare “tip” din lume.

Ea: Da. Si tu esti pe locul doi.

Eu: Bine de stiut!

Apropo de chestia asta, pe (Ina) ea o găsiți și în blogroll. Și apropo de blogroll, poate ați observat că există un link nou acolo. Vă recomand să aruncați un ochi pe blogul ală, deoarece scrie bine Pruna. Si e un blog nou. Iar noii bloggeri trebuie încurajați nu? Zise ursul având în spate experiența a câteva blog-uri.

Doar ca să nu mă trezesc cu surprize: ultima propoziție este auto-ironică.

Mow!

metro-sexual – (despre bărbaţi) apartenent al unui grup care apreciază sexul după lungime (metru), nu după calitate sau frecventa cu care se prestează.

liposucţie – acţiunea de a suge cutele de grăsime (popular numite “şunculiţe”) ale partenerului in semn de afecţiune

grimasă – termen împrumutat din franţuzescul “grimase” definind o masa neo-barocă gri

grizonat – se spune despre un lucru (obiect, operă de arta, etc.) care este lucrat doar în nuanţe de gri, dispuse zonal pe întreaga lui suprafaţă

oligofren – refrenul unei melodii în care se repetă un grup de sunete, de obicei o consoană şi o vocală sau două vocale şi o consoană. Iniţial termenul se pronunţa olagofren, după una dintre primele melodii care conţineau acest gen de repetiţie (“Ola ola e, Macho man” – Genius) dar “a”-ul a fost înlocuit cu “i” din motive fonetice. Alte exemple de oligofrene: “li li li li listen to my heart”, “sha la la”, “on’n'on”, “shaca laca le”, s.a.m.d. Termenul poate fi folosit si pentru a defini interpretul sau compozitorul unei melodii care conţine un oligofren. (e.g. Artist oligofren). Exemple de artişti oligofreni: Alex, Connect-R, Andreea Bănică, Delia Matache, Andree, Blondy, 3SE

crizantemă – termen ce defineşte un gen literar. Din familia “bildungsroman”-ului, genul literar “crizantema” abordează ca tema centrala “criza” (fie ea a bărbatului sau femeii de vârsta mijlocie, fie o criză economică globala, fie o criză socială sau personală, fie o criză de epilepsie). Termenul a ajuns la forma actuală prin anagramarea expresiei “criza in temă”

şovăială – mod (tehnică) de a juca fotbal, practicat pentru prima oara de fotbalistul Florin Şoavă, de unde şi numele. Cea mai cunoscută mişcare (“fentă” sau “dribling” în termeni fotbalistici) a acestui mod de abordare a jocului de fotbal este staţionarea cu mingea (“balon” sau “băşică” în termeni fotbalistici) pe piciorul drept si gânditul îndelung către cine vei direcţiona mingea (“pasă” sau “mişcare rectilinie neuniforma, prin imprimarea unui impuls mecanic balonului, cu ajutorul pendulării piciorului” în termeni fotbalistici)

Dar trecând la lucruri mai serioase şi mult, mult, mult mai reuşite decât încercările mele de a fi amuzant vreau să vă împărtăşesc ceva. Nu vreau să fac din theCityBear un blog despre muzică, chiar de loc, dar sunt absolut nevoit, constrâns chiar, de etică, moralitate, sentimentul de frăţie, poate chiar de Dumnezeu (Conştiinţa Cosmică) însăşi, să împart cu voi un cântec. Pe tipă o cheamă Sia Furler s-a născut în 1975 în Australia şi are o voce absolut fantastică.

Eu, după ce am ascultat-o prima oară, mi s-a părut superficială. Vorbesc serios. Apoi ceva m-a împins să dau play încă o dată. Pe la mijlocul melodiei mi-am dat seama de fantasmagoricia ce îmi lovea ciocănelul, scăriţa şi nicovala. De atunci o ascult încontinuu. Vă promit că dacă îi daţi un pic de atenţie, va merita cele 10-15 minute de stat în faţa calculatorului şi cele 2-3 click-uri de Play. Pe Dave nu trebuie neapărat să-l băgaţi în seamă, dar e şi el simpatic. Acum că am terminat o voi mai asculta odată.

Mow!

Cam aşa arăt în fiecare zi, înainte să plec la muncă:

Mda…  Ţigara mai lipseşte, în rest este un portret perfect.

Asta voiam să vă spun şi pe această cale vreau să-i mulţumesc Lindei Silvestri, talentului ei şi faptului că şi-a făcut blog pe sketchedout. După cum probabil v-aţi dat seama schiţa cu ursul e desenată de Linda Silvestri şi se numeşte Early Risers.

Thank you very much Linda, for letting me post this artwork on my blog!

M-a impresionat foarte mult faptul că mi-a răspuns, în primul rând şi de asemenea, cum mi-a răspuns, la comment-ul în care am întrebat-o dacă pot folosi poza asta pe blogu’ meu, mai ales că a câştigat vreo 5 blog-awards. Foarte cordială, respectuoasă, dar fără să se lungească la scrieri fără sens. Nu ştiu cum ar fi reacţionat un blogger român cu premii câştigate, dacă un coleg de breaslă, abia ieşit, necunoscut, l-ar fi întrebat dacă poate folosi un desen de prin articolele lui. Dar poate sunt şi românaşi ok…

De la o vreme încoace sunt atras de două cântăreţe britanice. Una scoţiană, Amy Macdonald, iar alta, englezoaică, Lily Allen. Au stiluri diferite, deci nu pot spune care îmi place mai mult, căci ambele genuri le agreez la fel de mult.

Amy m-a dat pe spate cu This is the life, posibil cea mai tare melodie a anului 2008. Dacă stau să mă gândesc un pic, chiar a fost cea mai tare melodie a anului, pentru mine. Am ieşit şi eu la vremea mea din câteva petreceri cântând asta-i viaţa, ca apoi, a doua zi să-mi simt capul twice the size. Iar vremea mea n-a trecut încă! De asta ne plac melodiile nu!? Pentru ca ne putem regăsi în ele. Şi nu numai la muzică se aplică acest principiu. Oricum, muzichia cântată (şi compusă) de artista care abia anul acesta împlineşte 22 de ani, este o plăcere pentru simţul auditiv… al ursului, cel puţin. Aşteptăm al doilea album.

No, acum vreau să trec la Lily. Muzica englezoaicei este absolut şi irefutabil fantastică. Născută în ’85 ea a lansat până acum 2 albume: Alright, Still (2006) şi It’s not me, it’s you, anul acesta.

Nu sunteţi de acord!? Cum să nu vă placă linia melodică la:

Şi dacă reuşeşti să asculţi versurile, te dă pe spate. Dacă nu vreţi să ascultaţi melodia, vă spun eu despre ce e vorba. De fapt oricum vă zic. În melodie, Lily vorbeşte despre superficialitatea care ne cuprinde încet, încet, pe toţi şi despre The Fear care o acaparează, nemaiştiind cum să se comporte, ce să simtă şi ce este adevărat în ziua de azi. Voi ăştia cu teoriile conspiraţiei ar trebui s-o adoptaţi pe loc.

Un alt suuuper cântec al ei, nu foarte cunoscut pe meleagurile mioritice, este:

Deci, ea cunoaşte un tip sensibil, care o iubeşte, o sună de 15 ori pe zi să vadă dacă e bine, o face să se simtă în siguranţă lângă el, dar are un mic defect: termină prea repede. Nu o poate face să ţipe. Intră, scoate sunetul şi totul se sfârşeşte. Asta o face să se simtă frustrată. It’s really not OK, dragă Lily!

Alte cântece de-ale ei includ:

- Alfie - o melodie foarte veselă despre fratele ei Alfie (frate ce există şi în realitate) care fumează canabis în cameră, se uită la televizor şi o trage de păr pe soră-sa. Ea îşi face griji pentru el, punându-şi de exemplu întrebarea: cum o să facă el sex cu fete, dacă toată ziua se joacă pe calculator. Mon-frere!

- 22 este despre o femeie ajunsă la 30 de ani, fără prieten, iar societatea o cataloghează drept un nimeni. Ca şi cum viaţa ei a luat sfârşit.

-LDN – o plimbare cu bicicleta prin Londra, unde nimic nu este ceea ce pare la prima vedere. La fel o linie melodică foarte săltăreaţă.

-Smile – primul ei single, în care povesteşte despre prietenul ei care o înşeală şi acum se bucură să-l vadă plângând cu fiecare ocazie.

Pe acestea şi altele le puteţi asculta pe Parlophone.

Mow, mow, mow! Că mâine iar merg la muncă.

]]> http://citybear.ro/ursul-si-britanice-cu-talente-muzicale/feed/ 5 http://citybear.ro/schimbarea-e-in-noi/ http://citybear.ro/schimbarea-e-in-noi/#comments Thu, 16 Apr 2009 11:21:51 +0000 Ursul http://citybear.ro/?p=44 şi/sau în platforma pe care o folosim pentru blogging. M-am gândit mult cum să compun primul entry din acest blog, strofocându-mă, pierzând nopţi întregi de somn*, pentru ca apoi să mă pălească: Voi vorbi despre mine! Pentru că asta fac cel mai bine.

** Aplauze ** Ovaţiuni ** Sutiene aruncate pe scenă ** Un suspensor **

Mă dau/vând prin blog-uri de prin 2005, fiind încă în generală, iar primul meu post l-am scris pe WeBlog.ro. Apoi timp de câteva luni am postat în paralel pe acesta şi pe Y!360. Până la urmă am renunţat la WeBlog. Pe trei sute şaizeci am mers destul de mult timp, scriind texte emo la început, pline de întrebări existenţiale, adolescentine, masturbare, auto-biografii de cadavru, oglinzi opace, culminând cu saga )$nei - o copilă de care mă îndrăgostisem eu până peste cap, doar în capul meu; apoi am trecut la post-uri ceva mai optimiste, cunoscând-o pe femeia care acum, încă, mi-e soţie. După ce a trecut exuberanţa dată de noua achiziţie sentimentală, am trecut la a scrie la mişto, gen:

Cateodata simt o presiune imensa asupra mea! O presiune de neinchipuit! Presiune… Simt ca nu ma pot debarasa de ea. Presiunea! PRESIUNEA! Oh Doamne Presiunea de nestavilit! Presiunea care apasa!
Si atunci ma duc la baie sa ma pis.
Indubitabil, presiunea dispare.

sau:

Copaci verzi imi paveaza globii oculari in colturi. Dar nu mai sunt verzi. … Decat unii. Dar ceilalti nu mai sunt verzi.

Până la urmă, am dat de WordPress.com, unde pentru o scurtă perioadă de timp am publicat, pentru prima oară, ca ursul. Şi cornul sunăăăăăăăăă… însă foarte puţin! Probleme personale şi cele 3 2 lipsuri: lipsa de interes, lipsa de inspiraţie şi lipsa de talent nu m-au lăsat să bloguiesc în voie. Totuşi am mai publicat câteva texte la mişto şi pe trei şase zero, printre care şi un post de adio în care am dat principalele motive pentru această schimbare. Printre ele se regăseau: WordPressu’ e mult mai flexibil, atât in design cat si in facilitaţi, Lipton Green Tea la PET are un gust de iarba si e naşpa, Moromete fuma foarte mult, Gelicani [unul din cele mai bune motive], mult marţipan pe prăjituri [nici ăsta nu e un motiv, ci o dorinţă] şi că mă luase cu ameţeli de la atâta învârtit in cerc. Adevărul e că iubesc WordPress! User friendly, simplu şi totuşi complex.

Acum, Alex R** - îi puteţi vedea moaca pe pagina de contact - s-a hotărât să nu mă mai lase să lâncezesc/râncezesc şi mi-a luat un domeniu. Ăsta.

Asta, însă, însemnă că va trebui să-l umplu cumva şi cu ceva, aşa că am hotărât să scriu aici despre mine (este clar că la asta mă pricep, mi-au spus-o mulţi: “Eşti cel mai mare narcisist/egocentric/egoist!”) şi despre life-style şi no-life-style. Ce înseamnă asta se va vedea în viitoarele însemnări.

Până  atunci, pupici bear hugs şi ne vedem pe aici.

Mow, mow, mow!

*este trecut  în ultimul raport financiar RedBull România că în perioada în care eu aveam aceste probleme, profitul lor a crescut cu peste 31%.

**na mă, că am postat ceva!