Totuși, la un moment dat în viață, pe când eram la liceul de urși mai exact, m-am gândit să-mi încerc mâna și în ale desenatului, predominant manga. De fapt, doar manga. Și astfel mi-am luat un tutorial de pe intarwebs și-am început să exersez. Am exersat cateva luni și apoi am câștigat un super-mega concurs de manga amator, fapt pentru care am fost recompensat cu o suma mare de bani, pe vremea aia: 100000 $; plus că m-am angajat la site-ul care a organizat concursul și de atunci lucrez pe bani buni, la comic (manga)-strip-uri care sunt traduse în 5 limbi și sunt distribuite în România, Suedia, Germania, Austria, Australia, Elveția, Canada (on-line), San Marino și Vatican.

Nu e adevărat. Am inventat chestia asta. De fapt și de drept (sau stâng) după câteva luni de practică m-am lăsat. Cred că se apropia și bacu’, probabil de aia n-am mai continuat. Plm. Nu mai știu.

Azi browsuiam printre fișiere vechi și am observat scan-urile făcute după unele din încercările mele de a fi mare desenator. Nu-s cine știe ce, da-s geniale, așa că pun câteva schițe aici.

Un portret realizat bunului meu prieten Vali.
Pe  atunci își spunea Valy-san, pentru că era lame.

Niște fețe neterminate

Niște poziții și-un dud bătrân, sau ceva

Și-o încercare mai complexă. Priviți ce picioare și genunchi mișto are.

Fata asta mișto, pe care-aș fute-o dacă ar fi reală. Zic și eu…

Yakko, din Animaniacs, lipsit de decență. [că-i necolorat...] [lol]

Și colorat. Deci decent.

Mda… știu ce gândiți. Și așa e: și la manga am eșuat lamentabil. Dar măcar am încercat. Și sunt un geniu. Zic…

Și legat doar vag de subiectul post-ului, m-am futut pe soundtrack-ul Animaniacs.

It’s time for An-i-man-i-acs
And we’re zany to the max
So just sit back and relax
You’ll laugh till you collapse

We’re An-i-man-ee
Totally and zany
Here’s the shows namey
An-i-man-i-acs

Awesome-shist!

Mie-mi plac anumite lucruri (über-duh!), printre care și un set de poze cu o mână. Pe mână o cheamă The Hand (stroke of genius, I know) și are o serie de 33 de poze în care face diferite lucruri. Trivial sau genial? Încă nu mă pot pronunța.

Toate cele 33 de poze din seria The Hand in se pot vedea pe Flickr-ul City Bear. Gata! Mă pronunț: e genial!

Din senin se auzi o voce subțirică de sub ei:

-Hei, nu vă supărați…

Omul buimac, căutând din priviri în stânga și în dreapta, răspunse:

-Nu mă supăr, da’ cine ești? Unde ești? Arată-te.

Vocea îi răspunse negreșit:

-Sunt aici. Sunt o călugăriță.

-O mireasă a Domnului? De ce nu te arăți? continuă impacientat omul.

-Dar mă arăt, idiotule! Sunt aici jos, la capul scărilor. Și nu sunt o călugăriță d-aia, sunt o Mantis religiosa.

Omul și ursul și-au coborât privirea spre unde spusese graiul că se află și văzură insecta carnivoră, lungă de vreo 10 cm.

Cei doi au luat-o la goană înnebuniți. Și-au fugit, și-au fugit, vreo 20 de minute, până au fost siguri că goanga nu-i mai poate ajunge. Suflând din greu, ursul și omul s-au proptit de un zid, pentru a se odihni. După ce și-au tras un pic suflarea, ursul zice:

-Să-mi bag pula p…igmeii, ce m-am speriat căcat pe mine când a vorbit călugărița aia!

Povestea este, de fapt, o adaptare a unui banc, pe care eu îl consider foarte amuzant. E vorba de un om, un cal și-un câine. Dacă vreți vi-l zic. Dar l-am cam stricat oricum povestindu-vă despre călugăriță, așa că nu prea mai are rost.

Pozele îs făcute de InsaneB, care comentează acilea pe blog când îl apucă nebunia. Am făcut și eu câteva, dar telefonul lui e mai tare-n megapixeli ca al meu, așa că vă mai ofer câteva cadre. Și da, e adevărat că am văzut-o la muncă în timp ce eu fumam o țigară și el înfuleca un sandviș, de asemenea e adevărat că locul unde lucrăm e situat foarte aproape de o stână. Aproape de stână, nu la stână, da? Cine-a mai văzut urs care să muncească în oierit!? Bine, adevărul e că nimeni n-a mai văzut urs care să lucreze în relații clienți… Sau… să lucreze, punct.

Ce-au ăștia mă?

Ce-au fugit așa? Eu voiam să știu încotro către Călugăreni.

Bag pula! Mă duc tot înainte.

Și e adevărat că a vorbit cu noi!