Totuși, la un moment dat în viață, pe când eram la liceul de urși mai exact, m-am gândit să-mi încerc mâna și în ale desenatului, predominant manga. De fapt, doar manga. Și astfel mi-am luat un tutorial de pe intarwebs și-am început să exersez. Am exersat cateva luni și apoi am câștigat un super-mega concurs de manga amator, fapt pentru care am fost recompensat cu o suma mare de bani, pe vremea aia: 100000 $; plus că m-am angajat la site-ul care a organizat concursul și de atunci lucrez pe bani buni, la comic (manga)-strip-uri care sunt traduse în 5 limbi și sunt distribuite în România, Suedia, Germania, Austria, Australia, Elveția, Canada (on-line), San Marino și Vatican.

Nu e adevărat. Am inventat chestia asta. De fapt și de drept (sau stâng) după câteva luni de practică m-am lăsat. Cred că se apropia și bacu’, probabil de aia n-am mai continuat. Plm. Nu mai știu.

Azi browsuiam printre fișiere vechi și am observat scan-urile făcute după unele din încercările mele de a fi mare desenator. Nu-s cine știe ce, da-s geniale, așa că pun câteva schițe aici.

Un portret realizat bunului meu prieten Vali.
Pe  atunci își spunea Valy-san, pentru că era lame.

Niște fețe neterminate

Niște poziții și-un dud bătrân, sau ceva

Și-o încercare mai complexă. Priviți ce picioare și genunchi mișto are.

Fata asta mișto, pe care-aș fute-o dacă ar fi reală. Zic și eu…

Yakko, din Animaniacs, lipsit de decență. [că-i necolorat...] [lol]

Și colorat. Deci decent.

Mda… știu ce gândiți. Și așa e: și la manga am eșuat lamentabil. Dar măcar am încercat. Și sunt un geniu. Zic…

Și legat doar vag de subiectul post-ului, m-am futut pe soundtrack-ul Animaniacs.

It’s time for An-i-man-i-acs
And we’re zany to the max
So just sit back and relax
You’ll laugh till you collapse

We’re An-i-man-ee
Totally and zany
Here’s the shows namey
An-i-man-i-acs

Awesome-shist!

Lorena Lupu a demontat complet această campanie pe blog-ul ei. Post de citit, că-i mișto și deși e scris cu patos, nu-și pierde deloc din raționamentul logic. Doar e Lorena Lupu, ce pula mea!? De asemenea, băieții izbutiți de la Zâmbilici au făcut un comic pe această temă, comic care după părerea multiplelor mele personalități crește awareness-ul mult mai mult decât căcatul ăsta de campanie.

Revenind. Dacă tot se fac atfel de campanii de awareness, m-am gândit și eu la una. Asta pentru că îmi pasă de voi.

Am un prieten bun care suferă de hemoroizi. Bine, greșit spus că suferă de hemoroizi, că vene hemoroidale avem cu toții. Ne ajută la controlul căcării, manifestându-se ca niște pernuțe mici care împing materia împuțită pe gaura curului, de unde gravitația își intră în obligații și escortează bucata de căcat în vece.  Până acum suntem pro-hemoroizi. Problema e că micile noastre ajutoare anuso-rectale se mai și îmbolnăvesc. Și astfel ne trezim cu dilatări patologice ale respectivelor vene. Eu nu, în schimb prietenul meu da. Și bunicul, din câte am înțeles.

Poate râdeți, dar inflamarea vaselor hemoroidale nu este amuzantă. Gândiți-vă la următoarea situație: ieși la prima întâlnire cu o tipă/tip care chiar îți place. La un moment dat, după ce vă simțiti extraordinar de bine unul în prezența altuia, ea/el te îndeamnă să-i povestești mai multe despre tine. Iar tu, fiind sincer și în pană de idei, te scapi și-i spui: “Am hemoroizi și din când în când mă cac sânge…”. Ea/el rămâne perplex(ă), te aude și chelnerul, le povestește colegilor de la bucătărie care se cacă pe ei de râs, aude și tipul de la masa 3 și izbucnește în hohote. Astfel toată lumea râde de tine, iar tu pleci acasă singur și-ți faci o labă/degețică pe budă, în timp ce apa din vasul de toaletă se umple cu o materie roșiatic-maronie. Vedeți cât de serioasă poate fi această boală? Trist, nu!?

De aceea, eu, Ursul, m-am gândit să pornim o campanie pe FațăCarte în care să confesăm de câte ori ne căcăm pe săptămână. Dar într-un mod subtil. Atât de subtil încât nimeni să nu prindă despre ce vorbim și să creadă că e vorba despre sex. Exact ca căcatul de campanie pentru cancerul la sân. (Ați văzut cum am evitat o cacofonie inserând căcat între ca și campanie? Smart ^_^ )

Încep eu: Eu o fac de 7 ori pe săptămână!

Nu-ți fie frică să recunoști că: I have blood in my stool!

Campanie City Bear . RO: Because cancer is so passé!

Acesta este un pamflet. Adică: nu este o campanie adevărată. Oricum nimeni nu o să intre în campania asta, plm. Dacă o faceți aveți mulțumirile mele, cu care o să vă puteți șterge la cur când veți avea hemoroizi. ^_^ Mow!

Și apoi, chiar avem nevoie de o zi în care trebuie să ne aducem aminte de vecinul de la patru care a murit acum cinci ani!? Dacă îi pomenim pe cei dragi, trebuie să o facem într-o anumită zi? Se zice că cei răposați rămân cu noi. Și sunt de acord cu această afirmație. Nu e nici un căcat metafizic sau spiritual. Ei continuă să existe în memoria noastră. Mereu. Ce penisul meu de o tonă am nevoie de ziua asta special dedicată morților? De Ziua Morților!?

La Mulți Ani, dragi morți ăștia care mai sunteți în viață!