Category Archives: Lit-Life

Exercițiu (under-the-influence: Beigbeder)

“Cătălin Mitu doarme diminețile și dansează nopțile, până la răsărit -cu tequila-. Ați văzut vreodată așa ceva? Un astfel de răsărit? Deasupra de tot e gălbui transparent, apoi, mai jos o mare de portocaliu deschis și la linia orizontului e roșu aprins. Apoi culorile se amestecă într-un tot unitar. Un fenomen ce te umple de fericire și face ca toate inhibițiile să dispară, de-îți vine să-l sorbi… din priviri.

Câteodată, el, Mitu pe numele de familie, face pe revoluționarul și eliberează Cuba, în repetate rânduri, sau când nu e are chef s-o facă pe eroul, își strânge o colecție impresionantă de șurubelnițe de toate mărimile. Face sex pe plajă (niciodată protejat!), deși stă într-un oraș de munte. Mary nu-i place, că-i prea însângerată. După aceste acțiuni consumatoare de energie și neuroni, bea mereu o bere. O merită.

Cătă Fătă, cum îl alintă prietenii, mai are 25 de ani până la 50, vârstă la care vrea să moară. Putem deci spune, cu precizie, că se află la jumătatea vieții. Și asta nu-l deranjează deloc.

Se auto-intitulează lichea – nu are un venit și cheltuie banii alor lui. Nici asta nu-l deranjează. Până la urmă și să să cheltui banii părinților e o muncă. Chiar mai grea și mai obositoare ca altele (n.a. funcționar public).

E cinic și cinismul lui nu se oprește la a-i face pe alții să se simtă inconfortabili în preajma lui, aruncându-le fapte și gânduri condamnabile în făță, ca pe spermă, ci cel mai mult e cinic asupra lui. Ceea ce e un paradox. Paradoxurile îl minunează. Trăiește prin ele. Se bagă în relații paradoxale, vrea să fută toate femeile care îi provoacă repulsie, nu îi place să vomite și totuși o face în fiecare dimineață, se duce la fete abțiguite în cluburi, le strigă, că de dac-ar șopti alea n-ar auzi nimic, la ureche că sunt curve și apoi le sărută pasional, se plânge că nu e în formă, dar kaizer-ului prăjit nu-i poate rezista, se crede manierat, elegant și rafinat, dar sparge semințe pe stadion, pe care le scuipă pe tricourile galben-negre ale celor din sectorul E, rândul 15, scaunul numărul 9, când merge la meciurile echipei favorite. Nu vrea să conviețuiască cu nimeni, dar nu poate trăi singur. Înțelegeți ce vreau să spun.

Se îndrăgostește de fete pe care le vede o singură dată într-un restaurant fast-food. Apoi suferă după ele. Trei minute, pe ceas. Trece peste doar până intră în următorul fast-food.

O zi perfectă pentru el ar fi dacă s-ar trezi la șapte și ar ieși la o alergare lejeră. Dar la fel de perfect e și dacă se trezește la doișpe jumate. Apoi ar face exerciții de stretching. Dar la fel de bine e și dacă deschide laptop-ul și-și verifică adresa de mail și ultimul comoc-strip de la Cyanide & Happiness. Mai departe ar mânca ceva sănătos, preferabil cu pastă ungurească de ardei iuți. Dar poate mânca și-o porție de cartofi prăjiți într-un galon de ulei, două ouă ochiuri și 3 bucăți mari de bacon, neapărat cu pastă ungurească de ardei iuți. După masă ar lua o carte în mână și-ar citi. Asta nu e opțională și n-are voie să găsească o alternativă. Pe seară ar ieși în oraș, de unde sunt mari șansele să se întoarcă cu un taximetrist care trebuie să intuiască unde stă ultimul său client, deoarece din gura lui ies doar grupuri de litere nearticulate.  Sau poate să stea acasă. În ambele cazuri pentru o perioadă între douăzeci de minute și o oră va fi nemulțumit. Dacă e în oraș și cascadele de whiskey-cola îi lubrifiază esofagul, se va gândi că ar fi fost mai bine să stea acasă, să-și fi închiriat un film. Dacă e acasă regretă că nu a ieșit în oraș și acum, singur, n-are ce face, și-l năpădesc gândurile, iar gândurile lui duc mereu spre sinucidere, într-o formă, sau alta. Fiind un laș, preferă să nu gândească de loc. În schimb consideră mai important și mai sănătos să danseaze pe muzică proastă, mixată de un DJ fumat, care lucreză ziua ca ospătar, în brațele unei fete pe care nu știe cum o cheamă și nici nu-l interesează, ca să fie franc. Ciclul își atinge punctul final pe stradă, sau acasă, vomitând bilă. Apoi doarme. De dimineață ciclul zilei perfecte reîncepe. Cu un Ibuprofen 400 (PATRU SUTE!!! Ceva mai pțin de atât n-ar funcționa.) și continuă cu variantele de mai sus, alternative sau nu.

Metoclopramidul și Ibuprofenul, nu neapărat în ordinea asta, îi sunt printre cei mai buni prieteni. Și furazolidonul îi e apropiat, dar face parte din altă categorie de cunoscuți.

Cătă nu-și sincronizează niciodată trăirile cu cele ale oamenilor din jurul lui. Când cei de pe lângă el sunt bine-dispuși, el e ciufut. Când el e fericit, ceilalți vor să se sinucidă. Zău! E ceva de speriat.

Întârzie mereu la întâlniri.

Cătălin Mitu se oglindește acum într-un colț al laptop-ului. (V-ați prins, nu?) Și se gândește să se sinucidă. Sau mai bine încheie aici șirul gândirii și iese iar în oraș să vadă răsăritul tequila și să sărute curve, dansând slow pe Eagles, când ea îi zice “Goodbye”, sau ca o marionetă în mâinile unui maestru păpușar, care numai maestru nu e, având ochii injectați, pe Cypress Hill. Muzica depinde de clubul în care ajunge și nu contează. Și în seara asta scapă de suicid.”

Singurul motiv pentru care nu-mi doresc să fi fost femeie

Post Über-misoginistico-feministico-de-admirație-al-sexului-feminin.


Fată/Fetelor,

În ultima perioadă am apărut în fața voastră ca fiind misogin. Deși nu sunteți departe cu această asumpție, vă pot spune că nu sunt pe de-antregul așa. Undeva în adâncurile fenomenelor psihice care mă definesc sunt un feminist. (Corect e să mă numesc pro-feminism. Nu pot fi feminist din cauza problemelor de semantică. Sensul cuvântului implică să fiu femeie. Și mulțumită Teoriei Haosului nu sunt!)

Feminismul, la nivel teoretic, e la fel cum pare comunismul la nivel teoretic, adică mișto. Puse în practică însă, lucrurile stau cu totul altfel. Odată aplicat, comunismul e cel mai de căcat sistem social. Știi de ce, nu mai dau explicații, că ți-au povestit destule ai tăi și ai văzut multe filme și documentare pe această temă. În aceeași notă, feminismul aplicat e dampulea. Și să nu sari pe mine ca o țață nefutută pentru că-ți explic imediat de ce.

Feminismul a fost mișto la început, odată cu emanciparea femeilor, prin 1960, în al doilea val al feminismului. Primul val a fost anost, lung și i-a lipsit coeziunea. Al treilea val a fost și el ok, dar avea în vedere lucruri mult prea generale pentru a putea spune că a fost mișto. Acum, cică, ne aflăm în perioada post-feministă. Și aici intervine problema mea.

Sunt de acord cu teoriile propuse de feministe, dar, fetelor, exagerați cu punerea în practică! Multe ați devenit fanatice! Ca fundamentaliștii musulmani! Futu-i în gură să-i fut!De asemenea, ce rost au avut toate aceste mișcări, dacă acum dansați lângă Pitbull, în timp ce vă face curve, pe muzică proastă!?

t(>_<t) Continue reading

Blonda din grădina Groove

Eram eu, cu un administrator și un doctor de puli (nu doctorul pulii, grijă!) în Gruv. Ne simțeam bine, sorbind cu mulțumire dintr-un Tequila Sunrise, o bere brună, respectiv un ceai de sunătoare cu infuzie de homosexualitate. Ne găseam calmi și veseli, întreținându-ne cu vorbe despre diverse, ca de exemplu: capul mare, figurativ vorbind, al administratorului, lipsa de gât (atunci, că acum i-a crescut la loc) datorată fiarelor din săli de forță, a doctorului de puli și de pula mea mare IMENSĂ, la care, între noi fie vorba, râvneau amândoi, fiind orbiți de o invidie, soră cu Chris Brown.

Chiar când ajunsesem să facem un mișto nesimțit de administrator, pe tema șosetelor policrome, care, cumva, ajunseseră pe masa… discuțiilor, în incinta pub-ului și-au făcut apariția noi entități umane. Ca un subtil observator, ce sunt, imediat m-am holbat să văd dacă vre-o ființă din cele ce urmau să aducă la viață și subsecvent în atenția chelneriței, una din mesele localului, prezenta interes pentru o viitoare încercare de copulație. În acest timp am remarcat că nu vorbeau în vre-un grai românesc, ci într-o dialectică aparținând unei regiuni anglofone.

Acest grup, de fapt o treime, era format dintr-un purtător de pulă (mică sau inexistentă, am conchis eu), hipstăr tipic, fad și unidimensional. O blondă, creață, de 1,55 m., cu corp și construcție între acceptabil și bun și moacă între inadecvat și acceptabil, deci viabilă pentru o sesiune, poate două de coit. Tridentul social proverbial era completat de sora blondei descrisă mai devreme, care merită o descriere mai amplă, pentru că de acum în colo toată povestea se învârte în jurul dânsei. Astfel: era o ființă umană de sex opus mie, cu trăsăturile faciale, feminine, reușite, frumoase chiar, care-mi permit a putea categorisi, fără reținere, aspectul feței ei, undeva între primele 10-15% moace din lume. Era tot blondă și tot la fel de creață ca și surioara ei; părul i se prelingea senzual, în valuri bucălate, pe umerii goi, albi ca varul nou aplicat, de fiecare dată când făcea o mișcare a capului, fie că  era pe direcția sus-jos, stânga-dreapta sau rotații de 360 de grade, ca în Exorcistul.

Păstrez ce e mai important la sfârșit Continue reading

Cele cinci dezamăgiri

Prima mare dezamăgire pe care am trăit-o, a fost să aflu că iepurașul, care aduce ouă și cadouri, de Paște, nu există.

A doua dezamăgire mare: nu există Moș Nicolae. Cumva, părinții mei, folosindu-se și de dorința mea de a crede în supranatural, m-au convins totuși că Moș Crăciun există. Ceea ce mă duce la a treia dezmăgire, un an, doi mai târziu:

Nu există Moș Crăciun.

A patra situație, nu mi-a creat dezamăgirea direct, ci, decepția a survenit faptului că nu mi-am dat seama mai repede că: Dumnezeu nu există. Clerul se folosise de dorința mea de a crede în supranatural.

A cincea deziluzie trăită: dragostea nu există. Mă refer, aici, la dragostea aia, cu D mare, cea despre care toți poeții romantici și mai puțin romantici, scriu; cea despre care se fac comedii romantice, drame și filme de dragoste (cu D mare). Continue reading

Îmi cer scuze

Încep prin a-mi cere scuze pentru că nu am mai scris nimic de mai bine de 3 săptămâni pe CityBear. Nu vreau sa mă scuz, dar am avut un motiv întemeiat pentru lipsa de activitate pe blog. Să vă povestesc ce s-a întâmplat.

La invitația Shakirei și a lui Antonio de la Rúa, logodnicul ei, am fost în Argentina, pentru o mini-vacanță pe plaja fantastică din stațiunea Rada Tilly, din Comodoro Rivadavia. Poate pare ciudat că soții Shakira, m-au invitat, pe mine, într-un astfel de concediu, dar nu e deloc. Practic, i-am întâlnit pentru prima oară pe prin intermediul unui site de swing-eri, acum vreo  doi ani. De atunci am rămas prieteni și ne mai vizităm din când în când, mai exact atunci când Isabel (urăște ca apropiații să-i spună Shakira) nu este în turneu și când eu găsesc timp în agenda mea super-încărcată.

Continue reading

Sugestii pentru Femeia 2.0 către Dl. Dumnezeu

To: Yahvee! Inc. <contact_prayer[at]yahve[dot]com>
From: Ursul <ursul[at]citybear[dot]ro>
Sent: 20.03.2010 15:00
Subject: Sugestii și Reclamații

Dragă Dumnezeu,

Îți scriu în calitate de utilizator al serviciilor Yahvee! Inc. Pentru început aș dori să-ți mulțumesc pentru toate aplicațiile create pentru noi, utilizatorii acestei lumi, bărbații: animale, plante, materiale, jocuri, etc. Și pentru infrastructura absolut genială care ne permite să utilizăm lumea: aer, apă, pământ, foc, ș.a.m.d. În mod sigur aceste soft-uri rivalizează cu cele dezvoltate de Microsoft și Apple. Și chiar le depășesc pe-alocuri.

Subiectul principal al acestui mail, însă, este cea mai grozavă aplicație pe care ai lansat-o pe piață: Femeie. Pentru această aplicație îți sunt foarte recunoscător. Și cred că sunt în asentimentul tuturor utilizatorilor bărbați când spun asta. Deși Femeia este ultima ta creație, este o minunăție. Asta probabil este din cauză că aplicația a fost dezvoltată în urma feedback-ului primit de la primul utilizator-bărbat, Adam, după ce a început să se plictisească de restul soft-urilor puse la dispoziție. Desigur, prin asta nu se diminuează deloc realizarea companiei tale. Foarte tare este și faptul că spre deosebire de alte aplicații, care diferă foarte puțin de la variantă la variantă (a nu se confunda cu versiune), Femeie este deosebită cu fiecare variantă în parte. Nu se găsesc două variante Femeie la fel. Ceea ce este fantastic și ne face pe noi, bărbații, să nu ne plictisim niciodată de această aplicație superbă.

Deși această femeie este cea mai tare aplicație lansată vreodată, nu este lipsită de erori și bug-uri, unele supărătoare, unele de trecut cu vederea, iar altele de-a dreptul enervante. Continue reading

GourMet(a)

Dragostea e ca o friptură mare, de obicei cu sos, servită cu garnitură de orez, piure, sau ciupercuțe, dar niciodată lângă cartofi prăjiți. Festin urmat de un pahar bun de vin roșu sau alb, depinde de starea de moment și apoi de un pahar de bere, servită rece, ca să îți rămână urmele degetelor pe condensul format pe pahar. În zilele de instabilitate emoțională recomand să se continue cu Jack, tequilla, daiquiri și țuică de prune. Vă veți îmbăta, dar nimic nu e mai frumos ca o beție din dragoste.

Cu acest textuleț (fix 500 de caractere) particip la Concursul de Proză Arhiscurtă organizat de Trilema. Nu pierd nimic și îmi prinde bine exercițiul. E ciudat să creezi ceva care să-ți placă, dar să fie plăcut și altora, când ai o astfel de limită. De asta nu m-a atras niciodată poezia. Limitele și regulile.

Țineți-mi pumnii!

Lume, alta, tot aia

O zi friguroasă de sfârșitul lui noiembrie. Totul este normal, este natural, este ca și până acum. Ursul mufează o țigară mentolată pe o bancă într-un parc, cu privirea pierdută în zare și cu gândul departe.

-Coae! se aude o voce veselă de lângă el. Imediat după se aude un zdrăngănit metalic, din acela cum doar o ușă imensă, ruginită poate produce. Ursul nu observase până acum ușa. Acum însă i se părea firesc ca acea poartă să se afle în mijlocul parcului și să strălucească nenatural.

-Ce faci Bob? se trezește mamiferul omnivor zicând, deși este prima oară când îl întâlnește pe piticul verde și gârbov. Din nou, i se pare firesc să-l cunoască pe Bob. Cine nu-l știe pe Bob!?

Continue reading

Blonda de la Volksbank

Azi, după ce mi-am rezolvat treburile necesare viețuirii sociale (muncă, învățat, mâncat, fumat, labă) m-am hotărât că ar fi utilă o bere. Așa că l-am sunat pe Ctrl+z să-l cinstesc cu o sticlă de Ciucaș, că ș-așa era un frig de stătea Hugh Hefner drept și fără viagra.

Ctrl+z întârzie mereu – întârzie și la întârziat – așa că m-am așezat pe o bancă (scaun lung pentru două sau mai multe persoane) să fumez o țigară (2, 3, juma de pachet). No, dar ce să vezi!? Pe ușa băncii (întreprindere financiară care efectuează operații de plată și de credit) a ieșit cea mai frumoasă femeie pe care am avut vreodată ocazia s-o privesc. Era atât de mișto de mi-a căzut țigara din gură. Blondă, 1.73 (cu aproximație, desigur), slăbuță și firavă la trup, îmbrăcată ca o bizniz-uămăn, în costum negru, cămașă albă și tocuri interminabile. Ieșise la un slim cu o colegă de muncă. Ambele lucrează la respectiva bancă. Și-am privit-o cum fuma… Când era mai, mai ca filtrul aprins să-i ardă degețelele, mi-am luat inima în dinți, m-am dus la ea și i-am zis:

Continue reading

Mantis

Într-o zi, în pauza de masă, la muncă, ursul și unul dintre colegii lui, reprezentant al mamiferelor numite generic oameni, au ieșit la o țigară. Tacticos, ursul și-a scos, cu lăbuțele de urs, o țigaretă din pachet și a aprins-o cu bricheta lui mecheră. Omul mânca un sandviș cu margarină, ceva legumă, parizer (citiți în engleză vă rog: păraizăr) și un strop de muștar. Au stat în liniște pe scări, încercând să prindă suavul peisajului stânei din apropiere, fără prea mari realizări însă.

Din senin se auzi o voce subțirică de sub ei:

-Hei, nu vă supărați…

Omul buimac, căutând din priviri în stânga și în dreapta, răspunse:

-Nu mă supăr, da’ cine ești? Unde ești? Arată-te.

Vocea îi răspunse negreșit:

-Sunt aici. Sunt o călugăriță.

-O mireasă a Domnului? De ce nu te arăți? continuă impacientat omul.

-Dar mă arăt, idiotule! Sunt aici jos, la capul scărilor. Și nu sunt o călugăriță d-aia, sunt o Mantis religiosa.

Omul și ursul și-au coborât privirea spre unde spusese graiul că se află și văzură insecta carnivoră, lungă de vreo 10 cm.
13102009229

Continue reading