Auzind de venirea celor de la Curent Alternativ/Curent Direct în România, un blogger creștin, a postat un text scris cu vână, prin ajutorul dat de harul Sfântului Duh (zic eu):

În ziua de 16 mai 2010 (CHIAR ÎN SFÂNTA ZI DE DUMINICĂ – ZIUA SPECIALĂ DE ÎNCHINARE ÎNAINTEA DOMNULUI) românii se vor confrunta cu UN ATAC DEMONIC fără precedent prin organizarea unui concert rock al trupei ACDC în Piaţa Constituţiei din Capitală, UN PERICOL ENORM PENTRU SUFLETELE A ZECI DE MII DE TINERI CARE VOR FI ATRAŞI DIN TOATĂ ŢARA !!!

Tot textul și mesajul binevoitor al acestui bun creștin ortodox îl găsiți la Atac fără precedent al Satanei asupra poporului Român

Părerea mea  e că Tomis Pisicul, creștinul, a primit vizita fantomei sfinte, care i-a prezentat o revelație: ”Frate Motan, oaia lui Dumnezeu, scrie despre satanicii lui Satana, cei de la AC/DC și vei primii multe hit-uri pe blog. Crede și nu cerceta! Căci nebănuite sunt căile internetului… aaa… blogosferei… aaa… Domnului!” Și asta a făcut, iar entitatea divină se pare că a avut dreptate, cele peste 600 de comentarii, stând martori succesului pe care l-a avut postarea.

Să nu mă înțelegeți greșit: nu am nimic cu creștinii oamenii religioși! Fiecare crede ce vrea. Iar dacă voi dormiți mai bine crezând în povestioare despre zeități, ca YHWH, Cronos, Ra sau Xenu, fii de zeu, ca Iisus sau Hercule, legiuni de îngeri, tenshi și thetani și locuri metafizice ca Rai, Elysium, Nirvana sau Valhalla, e alegerea voastră. Pueril cum o fi, e dreptul vostru să vă auto-induceți în eroare și să credeți în aceste personaje de literatură Fantasy și/sau SF.

Ce mă enervează, pe mine, sunt astfel de profeți, bătuți în cap, care nu văd mai departe de propria lor credință. Doar pentru că AC/DC (o trupă care mi se pare de căcat – adică nu-mi place) cântă rock și au o melodie care se intitulează Highway to Hell, nu înseamnă că sunt sub controlul entității satanice. Satană, pe care am inventat-o doar pentru a pune pe seama ei, răutățile de care suntem noi capabili. Și nu mai suntem în anii 1940-1950 când bătrânii credeau că rock-ul e muzica diavolului. Ce dracu’ acum?

Părerea mea sinceră, e că nu ar trebui să ne fie frică de acest atac satanic asupra sufletelor noastre. De ce? Pentru că Illuminati au o forță armată de invidiat, care întrece cu mult forțele supranaturale ale demonului. Apoi mai sunt și francmasonii, care o să-i dea cu metafizica peste nas anticristului. Iar dacă nici unii, nici alții, nu reușesc să-l învingă, extratereștrii reptilieni care conduc Marea Britanie, cu siguranță îl vor răpune. Că nici unii nu vor să piardă războiul pentru putere.

Așa că stați liniștiți români, tineri și bătrâni deopotrivă, căci pe sufletele noastre se bat prea multe puteri, ca una să ni le poată acapara complet.

Credeți în Urs! Ursul este profetul zilei de azi, divinitatea de Mâine!

Oke! Acum, după atâta sacrilegiu, fiți liberi să mă înjurați în comentariile de mai jos. ^_^ Wow, this was fun to write!

metro-sexual – (despre bărbaţi) apartenent al unui grup care apreciază sexul după lungime (metru), nu după calitate sau frecventa cu care se prestează.

liposucţie – acţiunea de a suge cutele de grăsime (popular numite “şunculiţe”) ale partenerului in semn de afecţiune

grimasă – termen împrumutat din franţuzescul “grimase” definind o masa neo-barocă gri

grizonat – se spune despre un lucru (obiect, operă de arta, etc.) care este lucrat doar în nuanţe de gri, dispuse zonal pe întreaga lui suprafaţă

oligofren – refrenul unei melodii în care se repetă un grup de sunete, de obicei o consoană şi o vocală sau două vocale şi o consoană. Iniţial termenul se pronunţa olagofren, după una dintre primele melodii care conţineau acest gen de repetiţie (“Ola ola e, Macho man” – Genius) dar “a”-ul a fost înlocuit cu “i” din motive fonetice. Alte exemple de oligofrene: “li li li li listen to my heart”, “sha la la”, “on’n'on”, “shaca laca le”, s.a.m.d. Termenul poate fi folosit si pentru a defini interpretul sau compozitorul unei melodii care conţine un oligofren. (e.g. Artist oligofren). Exemple de artişti oligofreni: Alex, Connect-R, Andreea Bănică, Delia Matache, Andree, Blondy, 3SE

crizantemă – termen ce defineşte un gen literar. Din familia “bildungsroman”-ului, genul literar “crizantema” abordează ca tema centrala “criza” (fie ea a bărbatului sau femeii de vârsta mijlocie, fie o criză economică globala, fie o criză socială sau personală, fie o criză de epilepsie). Termenul a ajuns la forma actuală prin anagramarea expresiei “criza in temă”

şovăială – mod (tehnică) de a juca fotbal, practicat pentru prima oara de fotbalistul Florin Şoavă, de unde şi numele. Cea mai cunoscută mişcare (“fentă” sau “dribling” în termeni fotbalistici) a acestui mod de abordare a jocului de fotbal este staţionarea cu mingea (“balon” sau “băşică” în termeni fotbalistici) pe piciorul drept si gânditul îndelung către cine vei direcţiona mingea (“pasă” sau “mişcare rectilinie neuniforma, prin imprimarea unui impuls mecanic balonului, cu ajutorul pendulării piciorului” în termeni fotbalistici)

Dar trecând la lucruri mai serioase şi mult, mult, mult mai reuşite decât încercările mele de a fi amuzant vreau să vă împărtăşesc ceva. Nu vreau să fac din theCityBear un blog despre muzică, chiar de loc, dar sunt absolut nevoit, constrâns chiar, de etică, moralitate, sentimentul de frăţie, poate chiar de Dumnezeu (Conştiinţa Cosmică) însăşi, să împart cu voi un cântec. Pe tipă o cheamă Sia Furler s-a născut în 1975 în Australia şi are o voce absolut fantastică.

Eu, după ce am ascultat-o prima oară, mi s-a părut superficială. Vorbesc serios. Apoi ceva m-a împins să dau play încă o dată. Pe la mijlocul melodiei mi-am dat seama de fantasmagoricia ce îmi lovea ciocănelul, scăriţa şi nicovala. De atunci o ascult încontinuu. Vă promit că dacă îi daţi un pic de atenţie, va merita cele 10-15 minute de stat în faţa calculatorului şi cele 2-3 click-uri de Play. Pe Dave nu trebuie neapărat să-l băgaţi în seamă, dar e şi el simpatic. Acum că am terminat o voi mai asculta odată.

Mow!

Cam aşa arăt în fiecare zi, înainte să plec la muncă:

Mda…  Ţigara mai lipseşte, în rest este un portret perfect.

Asta voiam să vă spun şi pe această cale vreau să-i mulţumesc Lindei Silvestri, talentului ei şi faptului că şi-a făcut blog pe sketchedout. După cum probabil v-aţi dat seama schiţa cu ursul e desenată de Linda Silvestri şi se numeşte Early Risers.

Thank you very much Linda, for letting me post this artwork on my blog!

M-a impresionat foarte mult faptul că mi-a răspuns, în primul rând şi de asemenea, cum mi-a răspuns, la comment-ul în care am întrebat-o dacă pot folosi poza asta pe blogu’ meu, mai ales că a câştigat vreo 5 blog-awards. Foarte cordială, respectuoasă, dar fără să se lungească la scrieri fără sens. Nu ştiu cum ar fi reacţionat un blogger român cu premii câştigate, dacă un coleg de breaslă, abia ieşit, necunoscut, l-ar fi întrebat dacă poate folosi un desen de prin articolele lui. Dar poate sunt şi românaşi ok…

De la o vreme încoace sunt atras de două cântăreţe britanice. Una scoţiană, Amy Macdonald, iar alta, englezoaică, Lily Allen. Au stiluri diferite, deci nu pot spune care îmi place mai mult, căci ambele genuri le agreez la fel de mult.

Amy m-a dat pe spate cu This is the life, posibil cea mai tare melodie a anului 2008. Dacă stau să mă gândesc un pic, chiar a fost cea mai tare melodie a anului, pentru mine. Am ieşit şi eu la vremea mea din câteva petreceri cântând asta-i viaţa, ca apoi, a doua zi să-mi simt capul twice the size. Iar vremea mea n-a trecut încă! De asta ne plac melodiile nu!? Pentru ca ne putem regăsi în ele. Şi nu numai la muzică se aplică acest principiu. Oricum, muzichia cântată (şi compusă) de artista care abia anul acesta împlineşte 22 de ani, este o plăcere pentru simţul auditiv… al ursului, cel puţin. Aşteptăm al doilea album.

No, acum vreau să trec la Lily. Muzica englezoaicei este absolut şi irefutabil fantastică. Născută în ’85 ea a lansat până acum 2 albume: Alright, Still (2006) şi It’s not me, it’s you, anul acesta.

Nu sunteţi de acord!? Cum să nu vă placă linia melodică la:

Şi dacă reuşeşti să asculţi versurile, te dă pe spate. Dacă nu vreţi să ascultaţi melodia, vă spun eu despre ce e vorba. De fapt oricum vă zic. În melodie, Lily vorbeşte despre superficialitatea care ne cuprinde încet, încet, pe toţi şi despre The Fear care o acaparează, nemaiştiind cum să se comporte, ce să simtă şi ce este adevărat în ziua de azi. Voi ăştia cu teoriile conspiraţiei ar trebui s-o adoptaţi pe loc.

Un alt suuuper cântec al ei, nu foarte cunoscut pe meleagurile mioritice, este:

Deci, ea cunoaşte un tip sensibil, care o iubeşte, o sună de 15 ori pe zi să vadă dacă e bine, o face să se simtă în siguranţă lângă el, dar are un mic defect: termină prea repede. Nu o poate face să ţipe. Intră, scoate sunetul şi totul se sfârşeşte. Asta o face să se simtă frustrată. It’s really not OK, dragă Lily!

Alte cântece de-ale ei includ:

- Alfie - o melodie foarte veselă despre fratele ei Alfie (frate ce există şi în realitate) care fumează canabis în cameră, se uită la televizor şi o trage de păr pe soră-sa. Ea îşi face griji pentru el, punându-şi de exemplu întrebarea: cum o să facă el sex cu fete, dacă toată ziua se joacă pe calculator. Mon-frere!

- 22 este despre o femeie ajunsă la 30 de ani, fără prieten, iar societatea o cataloghează drept un nimeni. Ca şi cum viaţa ei a luat sfârşit.

-LDN – o plimbare cu bicicleta prin Londra, unde nimic nu este ceea ce pare la prima vedere. La fel o linie melodică foarte săltăreaţă.

-Smile – primul ei single, în care povesteşte despre prietenul ei care o înşeală şi acum se bucură să-l vadă plângând cu fiecare ocazie.

Pe acestea şi altele le puteţi asculta pe Parlophone.

Mow, mow, mow! Că mâine iar merg la muncă.

]]> http://citybear.ro/ursul-si-britanice-cu-talente-muzicale/feed/ 5