Bun ascultător

Mi se spune (și știu și eu) că sunt un bun ascultător. Vorbesc de dialogurile/monologurile despre probleme personale. De asemenea, când ascult cu adevărat, dau răspunsuri avizate. Așa mi se spune. Eu știu, însă, că nu e adevărat. Nu mereu, cel puțin. De obicei Foarte rar, în timp ce mi se expun poveștile personale banale, mă afund în gândurile mele. Triviale de cele mai multe ori (gândurile): Bla, bla, bla… Trebuie să mă apuc să pun la punct personajele alea pentru Fantasy-ul ăla. Bla, bla, bla… O să-l cumpăr pe Dzeko la Sunderland. Poate câștig sezonul ăsta Premier League în FM2010. Bla, bla, bla… Oare am salvat după ce am ajuns cu April înapoi în Mercuria!? Bla, bla, bla… Iubesc The Longest Journey. Bla, bla, bla… Uei, ce bună-i aia de urcă-n 5! Bla, bla, bla… Oare cu gândul la cine mă voi masturba azi!? Bla, bla, bla… Își dă seama că nu-l ascult? Bla, bla, bla… Nu pare să. Bla, bla, bla… Voi scrie un post despre Aveyond. Bla, bla, bla… Mai bine scriu un post despre cum nu-l ascult pe ăsta! Bla, bla, bla.

Bla, bla, bla-urile sunt zgomotele de fond, făcute de interlocutorii mei. Lucruri pe care ei le consideră importante.

Ce m-a determinat să vă confesez asta? Păi mi s-a întâmplat azi din nou.

Pe drumul înspre casă:

Ea: Ți-am zis ce-am pățit ieri, cu prietenul meu?
Ursul: Nu.
Ea: Vrei să-ți povestesc!?
Ursul: Nu.

Dar normal că nu a așteptat răspunsul meu și a început istorisirea, căci orice-aș fi zis eu, n-ar fi putut opri torentul de cuvinte:
- Am fost la cumpărături cu el… Dar staaai că tu nu știi! Normal, el, înainte să plecăm, s-a jucat pe Wii, apoi s-a dus până la baie și când în sfârșit s-a hotărât să vină cu mine… Că eu trăsesem vreo oră de el, ca să nu mă duc singură! Bla, bla, bla…
[după un sfert de oră]
Zgomotul de fond se oprise. Pe mine mă pierduse undeva la începutul firului epic. Se uita la mine cu ochii mari, așteptând un răspuns, o reacție, o grimasă, un hohot de râs, ceva. Observând imobilitatea mufei mele și indiferența pe care o trăda, din curul gândirii parcă, și-a amintit ce-i răspunsesem cu 15 minute înainte:
- Aaa, tu ai zis, cumva, nu?
Nu puteam să-i rănesc sentimentele, acum că-mi povestise toată ziua de ieri, așa că i-am replicat rapid:
- Nu.

Asta nu e însă nimic, față de un fost coleg de muncă, care mă dispera. De fiecare dată când pauzele noastre se pupau, ieșeam la țigară împreună. Era plin de povești despre cum viața lui e de căcat, cum tatăl lui e un leneș, că mă-sa e o alcoolică, că toată lumea la muncă e incompetentă și că el duce departamentul în spate(vreo 700-800 de angajați, pe același post ca și insul). Dar cu toate că duce o viță atât de contrară lui, are puterea de a-și păstra decența, stilul și geniul.

L-am ascultat o dată, a doua oară, ba chiar și a treia oară. A patra oară, însă, m-am rupt de realitățile lui cotidiene și m-am afundat în nepăsarea mea. Aveam lucruri mai importante de gândit. În timp ce el își arunca frustrările prin viu  grai, mi-am dat seama că de nu iau atitudine, va continua să mă streseze așa la nesfârșit. Când am observat că the white noise stopped, m-am uitat senin la el și i-am zis:

- Ce? N-am fost atent.

Eu consider că am fost destul de evident în nesimțirea mea. Curios, dar el nu a văzut asta. Și s-a apucat să-mi explice totul de la început. Consternat, mi-am stins țigara, spunându-i că trebuie să mă întorc la muncă. Surprinzător, nici asta nu l-a atins. În fiecare pauză comună, la fel: taca, taca, taca! Până într-o zi când și-a dat demisia, constrâns, oarecum, de împrejurări. Liniștea ce-a urmat a fost dumnezeiască.

Sunt un urs în ton cu propriile-i simțiri, așa că aș dori să închei cu un alt dialog de genul acesta, dar în care-mi recunosc boala.

El: – Bla,bla, bla… am probleme cu auzul. Se numește [inserează aici o disfuncționalitate a sistemului auditiv, care se pronunță greu și pe care nimeni nu o va mai pomeni vreodată, mie].
Ursul: – Și eu am probleme cu auzul. Se numește lipsă de atenție.

Tot ce-am scris aici este inventat. Am glumit. Nu mă citați! – Parafrazându-l pe Dan-Silviu Boerescu

Dane, voi folosi des replica asta. Că mi-a plăcut mult!

Și eu mă fac psiholog… -_-