Blonda din grădina Groove

Eram eu, cu un administrator și un doctor de puli (nu doctorul pulii, grijă!) în Gruv. Ne simțeam bine, sorbind cu mulțumire dintr-un Tequila Sunrise, o bere brună, respectiv un ceai de sunătoare cu infuzie de homosexualitate. Ne găseam calmi și veseli, întreținându-ne cu vorbe despre diverse, ca de exemplu: capul mare, figurativ vorbind, al administratorului, lipsa de gât (atunci, că acum i-a crescut la loc) datorată fiarelor din săli de forță, a doctorului de puli și de pula mea mare IMENSĂ, la care, între noi fie vorba, râvneau amândoi, fiind orbiți de o invidie, soră cu Chris Brown.

Chiar când ajunsesem să facem un mișto nesimțit de administrator, pe tema șosetelor policrome, care, cumva, ajunseseră pe masa… discuțiilor, în incinta pub-ului și-au făcut apariția noi entități umane. Ca un subtil observator, ce sunt, imediat m-am holbat să văd dacă vre-o ființă din cele ce urmau să aducă la viață și subsecvent în atenția chelneriței, una din mesele localului, prezenta interes pentru o viitoare încercare de copulație. În acest timp am remarcat că nu vorbeau în vre-un grai românesc, ci într-o dialectică aparținând unei regiuni anglofone.

Acest grup, de fapt o treime, era format dintr-un purtător de pulă (mică sau inexistentă, am conchis eu), hipstăr tipic, fad și unidimensional. O blondă, creață, de 1,55 m., cu corp și construcție între acceptabil și bun și moacă între inadecvat și acceptabil, deci viabilă pentru o sesiune, poate două de coit. Tridentul social proverbial era completat de sora blondei descrisă mai devreme, care merită o descriere mai amplă, pentru că de acum în colo toată povestea se învârte în jurul dânsei. Astfel: era o ființă umană de sex opus mie, cu trăsăturile faciale, feminine, reușite, frumoase chiar, care-mi permit a putea categorisi, fără reținere, aspectul feței ei, undeva între primele 10-15% moace din lume. Era tot blondă și tot la fel de creață ca și surioara ei; părul i se prelingea senzual, în valuri bucălate, pe umerii goi, albi ca varul nou aplicat, de fiecare dată când făcea o mișcare a capului, fie că  era pe direcția sus-jos, stânga-dreapta sau rotații de 360 de grade, ca în Exorcistul.

Păstrez ce e mai important la sfârșit și prin urmare, prima oară îți voi spune despre ținuta vestimentară: purta o bluziță flu-flu, de o culoare pastelată, monocoloră, care după cum știi deja, de mai sus, îi lăsa umerii dezgoliți; o fustiță de piele, neagră și foarte scurtă, (să nu înțelegeți, însă, că era atâta lipsă de material, încât să-i acopere deficitar părțile considerate intime. De fapt, reușea cu brio să ferească de ochii curioșilor tot ce era de ferit. Să vă intre bine în cap că nu semăna cu o traseistă îmbâcsită, ci mai degrabă, arăta a o femeie în ton cu sexualitatea ei); în picioare purta cizme, asortate cu fusta, deci negre și de piele, lungi până la genunchi și cu un toc nici prea-prea, nici foarte-foarte. Între marginea cizmelor și fustă, luceau o pereche de ciorapi lycra. Poșeta stilată de pe umărul drept, era în ton cu îmbrăcămintea. Deci, per total, era înveșmântată cu bun-gust, bun-simț și bun…ă calitate a hainelor.

Recintind descrierea de mai sus, pentru eventuale corecturi, mi-am dat seama că nu ți-am povestit despre zâmbetul ei și asta, inconștient, nu pentru că n-am vrut, ci pentru că orice amintire a surâsului pe care-l poseda, îmi provoacă rău. Nu răul acela clasic, urât, ci mai degrabă, o  dulceață, o melancolie și o dorință arzătoare a revederii lui. Atunci de ce rău, poate întrebi. Pentru că un astfel de zâmbet te incită să-l ții doar pentru tine. Să-l răpești în cel mai brutal mod posibil, fără a cere răscumpărare. Să-l închizi după o ușă groasă de metal, într-un beci cu pereți atât de groși că ar rezista unu bombardament militar, pentru a-ți face doar tu plăcerea psihotică de a-l vedea când ai chef. Doar tu! Nimeni altcineva! Pentru că nimeni, în afară de tine, nu merită să vadă așa ceva! Și într-un moment de lucidate, îți dai seama că o astfel de gândire nu este sănătoasă. Începi să simți un disconfort psihic. De aici răul de care îți povesteam.

Revenind de la această paranteză, ți-am promis că țin la urmă ce e mai important. Mai ții minte? Ei da. Ți-am spus de trăsăturile feței, de vestimentație, de părul ei, chiar și de zâmbet, într-un episod psihopatic și de un narcisism cras, dar nu am adus aminte de corp. Bănuiesc că ți-ai făcut în minte deja un anume profil al respectivei,  că ți-o imaginezi deja, după câte detalii ți-am dat. Ei, șterge orice trăsătură pe care i-ai atribuit-o, de care eu nu am zis nimic.

Iată bomba: era grasă. Nu plinuță, nu avea un pic de burtică și nu avea love handle-uri cizelate. Era grasă.

Desigur, acum ți-ai creat altă imagine asupra ei. Șterge-o și pe asta. Deși, după cum am subliniat mai sus, era grasă, era însă și foarte bine proporționată. Superb proporționată. Probabil nu îți poți închipui ce zic. Nici eu n-aș fi putut înainte s-o văd pe ea. Dar ca să încerc să vă fac să pricepeți oarecum ceea ce până acum credeam doar un concept pur teoretic, voi folosi o exagerare: dacă femeia (zică-se) perfectă are dimensiunile 90-60-90 (pentru că tot timpul sunt vehiculate aceste numere), ea era 180-120-180. Îți repet: este o mare exagerare. Poți chiar spune că these proportions are blown out of proportion. (Vedeți ce-am făcut?) În concluzie, deși era plinuță grasă, natura (Fast-Food-ul!?) o înzestrase cu un raport echilibrat al dimensiunilor și al formelor.

În mod normal, când văd o bucă mai mare ca țeasta mea (și la propriu și la figurat), care îmi face avansuri sexuale, o rup la sănătoasa. În acest caz, nereprezentativ mie, m-am dus să-mi încerc norocul. Avea un sex-appeal căruia nu i-am putut rezista. Exact.

Și ce? În urma ultimelor descoperiri făcute de specialiștii de la un institut din Elveția și grasele sunt femei. (Și femeile sunt oameni, cică. Ciudat?) – fapt neverificabil, dar va trebui să te încrezi în mine.

Mi-am mai comandat un Tequila Sunrise, pe care l-am dat gata în timp record, pentru a-mi face curaj, m-am ridicat de la masa noastră, lăsându-i pe cei doi prieteni să se certe amical pe lucruri triviale din acest moment pentru mine și cu inima în dinți m-am apropiat de cei trei străini, care sugeau deja Becks-uri în ritm alert.

-I’m sorry, I couldn’t help not notice that you are not from Romania. I don’t want to intrude, but I’m very interested to know where you guys are from, because I find that you have a very distinguishable accent, that I never heard before. I hope I don’t cause too much discomfort! am recitat eu, încercând să zăresc între cuvinte, vre-un pic de interes din partea țintei.

Mi-a zâmbit. Erau din Newcastle upon Tyne, din nord estul Angliei. I-am spus că mie mi-ar place să plec la universitatea din Norwich, să-mi fac master-ul acolo. Așa că mi-a oferit un loc, pe care l-am ocupat cu mare plăcere. Tremuram pe dinăuntru. Acel tip de tremurat lăuntric pe care-l simți doar atunci când ești în tratative cu cineva pe care chiar placi. O persoană de care, simți tu, că te-ai putea îndrăgosti. Ale dracului procese fiziologice, ai dracului hormoni și feromoni,ce-ți pot face!

Am vorbit mult, sunt sigur de asta, dar momentele treceau fulgerător. Băusem deja mult. Amândoi. Toți patru. Mabel, sora lui Chloe, căci așa se numea cea care-mi picase cu tronc, părea atrasă de Alden, hipster-ul fad. Așa că-mi mulțumeam că am ales-o pe Chloe, cea grasă, să-mi fie consoartă în acea seară.

La un moment dat, ne-am apropiat, stând, practic, lipiți unul de altul. Doar să-mi lungesc un pic gâtul a fost nevoie. Ai simțit vreodată furnicături plăcute în ABSOLUT tot corpul!? Este retorică, nu te obosi. Uau! a fost și reacția ei, pesemne executasem magistral sărutul. Amândoi.

Chloe, Mabel și Alden, făceau parte dintr-un grup de voluntari veniți în România să construiască case pentru cei defavorizați. Viniseră în Brașov, într-o excursie și stăteau la un hotel. Nu mi-a fost mirarea mare când Chloe mi-a spus susurând: I could ask my sister to leave us alone at the hotel (motel, holiday inn), for a couple of hours. Am exclamat plin de patos: Hell YAEH! apoi speriat să nu fi făcut vreo boacănă, am adăugat: You’re not religious, are you? Și nu era.

Mai aveam câteva guri de bere. Parcă nu se mai terminau. Îmi apărea atât de frumoasă! Trebuia să-i fac un compliment. Un compliment care ne-ar fi unit, fizic și psihic. … Well, at least for a night.

În cap, îmi sunau deja cei de la Fall Out Boy cu refrenul: One night stand! (ascuțit) One night and one more toy…

-Hey, Chloe, look… adunându-mi cuvintele, dintre vaporii de alcool. I think you’re an amazing girl. I mean… No, no. Listen to me, please! These words come so hard to me… No, you have to hear this! Because you’re so beautiful! I swear! I find you so beautiful! I mean… In a world exclusively made up of fat people you’d be the most beau… No wait! mi-am reacalibrat eu vorbele. You’d be in the top two… Well, wait! So in a world of fat people, Jessica Alba would be fat too. And I bet she’d be a hot fatty. So, what I’m saying is that in a world where only fat peoples would roam, you’d definitely be in the top 20! am zis eu, mândru de ceea ce reușisem să creez în scurtul timp folosit. Nu realizam ce mult greșisem!

Nu știu ce depozitase Chloe în poșeta aia, dar am avut un cucui în creștetul capului, ce m-a ținut 2 săptămâni. După lovitură toate obiectele din jur s-au lichefiat într-o mâzgă neagră, apoi s-au întrepătruns, până tot ce-am văzut a fost negru. M-am trezit după ce administratorul și medicul de puli mi-au vărsat un pahar de apă în freză. Deasupra mea era și chelnerița, care se uita mirată la cucuiul meu imens ce ieșea ca Vezuviul din claia glorioasă, serafimică, de păr.

În primele fracțiuni de secundă, nu-mi aminteam ce s-a întâmplat. Apoi, scos la aer de amici, memoria celor abia întâmplate, mi-a revenit treptat.

CE BOU AM FOST!

Înțeleg reacția ei acum! People nu are plural!