Aprecieri

Deunăzi mi-am făcut cont pe Facebook. Că de! […] nu ai cont pe Facebook nu exiști. Așa cum nu exiști dacă nu ai cont pe Twitter, sau pe Picasa, sau pe LinkedIn, sau Hi5 sau…

Mă opresc că o iau razna. Nici nu știu cum îmi țin minte parolele la toate conturile. Bine că userii sunt cam aceeași.

Oricum, revenind la ale mele, vă spuneam că mi-am făcut cont de Facebook. Am completat eu pe acolo cu dibăcie datele cerute și apoi mi-am făcut și fan-page pentru City Bear. Am găsit eu 3 oameni cunoscuți care au deja pagină de față și le-am dat invită. Apoi mi-am văzut de viață (Life, nu No-Life).

Toate bune și frumoase până când de la muncă, ca un copil care a primit o nouă jucărie m-am decis să-mi verific contul, de pe telefon. Aveam o invitație nouă. Numele nu-mi era cunoscut, poza nici atât, m-am decis totuși să dau acceptă, neavând timp pentru alte investigații. Desigur, găsisem deja în memorie experiența avută cu hi5, la care am renunțat deoarece primeam câte 200 de invitații, mesaje personale și Spam-uri pe zi. Nu doresc ca același lucru să se întâmple și aici.

Ajuns acasă, mail nou, de la Facebook, care zicea așa:

S ţi-a trimis un mesaj.

Eu, în gând:

Mail din ăla cu X ți-a dat add.

Spre surprinderea mea, nu era template.

(fără subiect)

salut!

te intrebi probabil de ce te-am adaugat in lista. adevarul e ca nici mie nu mi-e foarte clar. tot ce stiu e ca, fara niciun motiv aparent, ai aparut la oamenii pe care mi-i sugereaza facebook sa mi-i fac prieteni. nu stiu cum (in general se intampla doar in cazul in care ai multi prieteni in comun cu cel sugerat). apoi mi-am adus aminte ca demult, acum cativa ani cred, citeam un blog al unui baiat valentin. weblog era portalul si imi placea ce citeam pe blogul lui. oare tu erai autorul?

noaptebuna!

semnătura

În mod normal a sosit și reply-ul meu:

Salut S,

Mai, nu stiu ce sa-ti zic. Am avut (mai am) intr-adevar un blog pe Weblog. Acum te las pe tine sa vezi daca eu eram acel Valentin sau nu.

Link către vechiul blog.

Daca sunt “acela” m-ar bucura tare. Adica, dupa atatia ani sa-si aminteasca cineva numele meu dupa doar cateva postari pe platforma Weblog.

Daca nu sunt… banuiesc ca va trebui sa trec peste o deziluzie, sa zicem, minora.

Astept desigur un raspuns, deoarece dorinta de apreciere este una dintre nevoile primare ale omului. Sau ursului… mai nou.

Chiar daca sunt, chiar daca nu, sa stii ca mi-ai facut ziua (noaptea) ceva mai buna.

Noapte buna si tie.

Nu vreau să mint, așa că voi recunoaște că am așteptat reply-ul lui cu interes sporit. Și el a venit:

hehehe,

e exact blogul despre care vorbeam

nebanuite sunt caile internetului, dar uite ca de data asta nu au dat gres.

ma bucur sa te intalnesc (virtual).

zi frumoasa!

A fost foarte fain. Un sentiment de împlinire (parcă) m-a cuprins. Să-și aducă cineva aminte după trei, patru ani de inactivitate, de pe un blog obscur, de pe vremea când bloguiala nu era la modă, e foarte tare.

E a doua oară când mi se întâmplă asta, prima oară, o tipă m-a abordat pe mess, acum ceva vreme:

Ea: Auzi?

Eu: Da?

Ea: Tu stii cine esti?

Eu: Imi place sa cred ca da.

Ea: Da’stii cine esti?

Eu: Mmmm…

Ea: Te citeam pe 360 si credeam ca esti cel mai tare tip din lume!

Eu: Aha. Si ce s-a intamplat de nu mai sunt?

Ea: Mi-a mai crescut self-esteem-ul de atunci. Acum eu sunt cel mai tare tip din lume.

Eu: Deci, “tu” esti cel mai tare “tip” din lume.

Ea: Da. Si tu esti pe locul doi.

Eu: Bine de stiut!

Apropo de chestia asta, pe (Ina) ea o găsiți și în blogroll. Și apropo de blogroll, poate ați observat că există un link nou acolo. Vă recomand să aruncați un ochi pe blogul ală, deoarece scrie bine Pruna. Si e un blog nou. Iar noii bloggeri trebuie încurajați nu? Zise ursul având în spate experiența a câteva blog-uri.

Doar ca să nu mă trezesc cu surprize: ultima propoziție este auto-ironică.

Mow!