Acum câteva zile vorbeam cu o foarte bună prietenă de-a mea, pruna, care din întâmplare mi-a fost și soție, despre cum ar fi să faci sex cu un leprechaun, femeie fiind – pentru nu mă pot gândi la gay căcat când vine vorba de ființe mitologice. Leprechaunul, traducerea stupidă în română este spiriduș, își are originea în folclorul irlandez, nu este mai înalt ca un pigmeu și poartă mereu un costum verde. De obicei este găsit fabricând, sau lustruind pantofi, trăgând oameni în mare pentru a-i omorî, mâncând câini și întreprinzând alte activități răuvoitoare. În cultura pop, însă, el este de obicei văzut stând la baza unui curcubeu, sau pe acesta, lângă o oală mare de bănuți de aur, iar dacă vre-un om rătăcit dă peste el, spiridușul începe să facă mișto de el. La fel de răuvoitor ca varianta din folclor, dar nu la fel de violent.
Destulă introducere, acum să vorbim despre a face sex cu leprechaunul. [click to continue…]
by Ursul on February 25, 2010
in PiSiz
Eu, ursul, nu prea le am cu IT-ul ăsta. Să nu mă înțelegeți greșit: știu să dau 3 click-uri ca să instalez un Uindăus, sau să dau download unui program și să-l instalez fără să chem vecinul de la 3 până la mine, promițându-i subtil, tocilarului, că dacă vine, fac sex cu el, fără să am într-adevăr intenția asta. Sau să găsesc o melodie pe net și să nu trimit mass-uri stupide, de genul: care are noua melodie a lu Sandu CioRba?. Știu până și să debifez căsuțele alea cu
Pe lângă programul pe care vrei să ți-l instalezi, ai dori să-ți umpli hardul cu:
toolbar-ul nostru absolut inutil
soft-ul ăsta, care e spyware de fapt, dar noi îți spunem că face statistici
alt soft care scanează pe gratis calcul tău pentru probleme de securitate, dar de fapt e adwarwe
programul ăsta cu care poți prăji cartofi direct pe laptop?
Ba, mai mult, pot chiar să gugăluiesc chestii, când terminologia anumitor clienți de mail mă depășește:
how to configure an email account on Thunderbird to forward porn mail subscriptions to the Do not open, mom! folder
Mai mult de atât, însă, nu mă mai pricep. Nici nu m-a interesat să pricep. Atâta timp cât laptopul își face treaba, nu mă mai interesează nimic. Problema e, că acum două zile, a început să dea rateuri. Și cum versiunea Beta de Uindăus 7 pe care o aveam, expira în câteva zile, am conchis că este momentul pentru o schimbare. Dar ce să fac? Parcă nu aș fi revenit la vechiul Ixpe, așa că am luat legătura cu adminul citybear.ro, pe care îl voi numi, generic: admin.
[click to continue…]
Pot spune cu mâna pe zona în care se află inima că încet, încet lucrurile se așează pe un făgaș care-mi convine. Am avut chiar timpul, între masivele sesiuni de masturbare sălbatică sex cu diferite domnișoare, să râd cu bășini, uitându-mă pe euTub la Sarah Silverman, Jimmy Kimmel și Seth Green. De asemenea mi-am reîmprospătat cunoștințele despre citate din Aeon Flux, The Grimm Adventures of Billy an Mandy și despre minunatele desene animate scurte ce-au facut parte din blocul Cartoon Cartoons. Iar într-o zi de leneveală totală am petrecut șase sau șapte ore vizionând Family Guy, printre care Road to the Multiverse, Blue Harvest și Something Something Darkside, pe care le recomand cu toată căldura dacă aveți simțul umorului și nu sunteți niște babe cu țâțele lăsate, hemoroizi și artrită perforată. Am citit și primele capitole din Dragostea durează trei ani, care face laba la falus de cal. Ceea ce e de bine. Și am mai aruncat câte un zâmbet la Psych și The Big Bang Theory. [click to continue…]